A început Postului Crăciunului, potrivit Calendarului Creştin-Ortodox
În calendarul creştin ortodox de luni, 15 noiembrie, pentru credincioşii din România începe Postul Crăciunului
15-11-2021, începe Postul Crăciunului în România!
Este cel de-al doilea post ca importanţă din calendar, după Postul Paştelui. Postul Crăciunului se încheie pe 24 decembrie.
Până în Ajunul Crăciunului, credincioşii au parte de mai multe zile cu dezlegare la peşte, ulei şi vin, însă Ajunul Naşterii Domnului este cea mai aspră zi de postire. Atunci se ţine post negru, iar preotul este aşteptat în case pentru a aduce vestea Naşterii Mântuitorului.
În cadrul acestui post, prima zi de dezlegare la peşte din postul Crăciunului este pe 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică. Apoi, pe 30 noiembrie, de sărbătoarea Sfântului Andrei, pe 6 decembrie, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, pe 13 decembrie, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei. Ultima zi în care se mănâncă peşte în postul Crăciunului este 18 decembrie, de Sărbătoarea Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul.
Dezlegarea la mâncarea de dulce se face de-abia după Sfânta Liturghie de Crăciun, ce are loc pe 25 decembrie.
De ce este Ziua de Ajun a Crăciunului este o zi de post mai aspru decât altele?
Părintele Ramon Eugen Ilie, preot la Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, explică de ce Ajunul Crăciunului este o zi de post mult mai aspru.
În opinia sa, “Ziua de Ajun a Crăciunului este o zi de post mai aspru decât celelalte zile. Se ajunează până la ceasul al IX-lea (ora 15:00), când se obişnuieşte să se mănânce, în unele părţi, grâu fiert amestecat cu fructe şi miere, în amintirea postului Sfântului Prooroc Daniel şi al celor trei tineri din Babilon.
În unele zone se ajunează până la răsăritul luceafărului de seară, care ne aminteşte de steaua ce a vestit magilor naşterea Mântuitorului.
» Aflați mai multe informații aici.