Unele facturi la energie electrică și gaz vor veni luna aceasta cu întârziere
Pentru mulți români facturile de electricitate și gaz vor veni cu întârziere luna aceasta, pentru că furnizorii nu știu cum să le emită sau încă lucrează la modificarea sistemului de facturare. Legea adoptată recent îi obligă la plafonare și compensare, dar nu există norme care să le spună exact cum să factureze. „Pentru a implementa în sistemul informatic modificările necesare aplicării compensațiilor și plafonării prețurilor la energie, precum și a ajutoarelor pentru clientul vulnerabil este posibil ca facturile să fie emise cu întârziere. Nu-ți face griji. Vei putea plăti valoarea acestora cum ai făcut-o și până acum. Adică vei avea la dispoziție același număr de zile de la data emiterii” – acesta este mesajul pe care un mare furnizor de energie electrică îl trasmite celor aproape 3 milioane de clienți pe care îi are.Explicația pentru întârzieri este una simplă. Facturile care trebuie să ajungă zilele acestea în căsuțele poștale sau pe mail-urile românilor trebuie să conțină și contravaloarea consumului pentru zilele care au trecut de la 1 noiembrie încoace, moment de la care se aplică mecanismul de plafonare și compensare stabilit prin lege, unul destul de complicat. Cum, însă, legea, adoptată de Parlament la finalul lunii trecute, nu are norme de aplicare, furnizorii întâmpină probleme în calcularea facturilor și în modificarea sistemelor informatice.Enel nu e singura companie care și-a pus clienții în gardă că facturile vor ajunge mai târziu. Cei de la CEZ au anunțat chiar suspendarea timp de 10-15 zile a facturării. Estimează că aproximativ 500.000 de facturi de gaze și energie vor fi emise cu întârziere, adică undeva la 75 – 80 la sută din totatul facturilor din această lună. Cei de la E.ON spun și-au modificat sistemul informatic în timp record astfel încât să poată trimite facturile la timp și ca ele să fie reduse conform legii.Și clienții Electrica vor primi facturile la timp,
» Aflați mai multe informații aici.