Vârful scumpirilor nu a fost încă atins, iar plafonările la energie doar amână problema, este opinia experţilor
Economistul-şef al Raiffeisen Bank a afirmat că plafonările prețurilor la energie vor reuși cel mult să amâne până în primăvară inflația, care va continua să crească atunci când măsurile introduse de Guvern își vor înceta efectele, potrivit lui Ionuț Dumitru, economist-șef al Raiffeisen Bank.
În contextul scenariului de bază, Raiffeisen Bank anticipează că inflația va ajunge la 7,3% până la finalul anului, de la 6,3% în septembrie, urmând ca aceasta să-și continue urcarea pentru a atinge 8% în luna aprilie a anului 2022, după ce vor înceta măsurile de plafonare a prețurilor la energie, în viziunea lui Ionuț Dumitru. Ținând cont și de problema sanitară cauzată de pandemie, țara are nevoie urgentă de un Guvern stabil.
Astfel, „Inflația crește și crește foarte repede, în primul rând din cauza creșterilor la energie, care afectează mai mult coșul de consum din România, pentru că noi avem o pondere mai mare a energie, utilităților, din faptul că avem venituri mai mici”, a declarat Dumitru pentru wall-street.ro.
Cu toate că autoritățile din România au adoptat zilele trecute hotărârile de plafonare a prețurilor la electricitate și gaze, însă este posibil ca acestea să nu fie suficiente pentru a ține în frâu inflația ajunsă la un record de 6,3% în septembrie, consideră economistul.
Pericolul efectelor de runda a doua asupra scumpirilor
În România, „Pericolul major este ca și celelalte prețuri – așa numitele efecte de runda a doua – să crească și ele, deci nu doar prețul la energie. Tocmai de aceea BNR trebuie să ridice dobânda cheie, pentru a limita așteptările inflaționiste”, a declarat expertul în economie.
Alimentele s-au scumpit și ele oricum foarte mult față de perioada de dinainte de pandemie, iar creșterea prețurilor la energie a accentuat costurile producătorilor și astfel este firesc ca și aceștia să vândă mai scump.
» Aflați mai multe informații aici.