Macron, atac frontal la UK în scandalul Brexit: „Ce credibilitate mai au la nivel global dacă nu-și respectă tratatele”
Tensiunile post-Brexit legate de pescuit se intensifică între Regatul Unit și Franța după ce francezii au confiscat o barcă de pescuit britanică din Canalul Mânecii, iar britanicii au amenințat cu un răspuns proporțional. Emmanuel Macron spune că scandalul pune credibilitatea la nivel global a Marii Britanii sub semnul întrebării, relatează BBC. Președintele francez a făcut declarațiile chiar înainte de summit-ul G20 de la Roma, care se organizează chiar cu puțin timp înainte de summit-ul climatic COP26, găzduit de Scoția, la Glasgow.Macron a spus că faptul că UK dă înapoi și refuză să respecte acordul Brexit semnat cu doar câteva luni în urmă „nu prea este o dovadă de credibilitate”.„Să ne înțelegem, nu e vorba doar de europeni, ci de toți partenerii Regatului. Când stai ani de zile și negociezi un tratat, iar după câteva luni fac opusul a ceea ce s-a decis în acord, nu prea dai dovadă de credibilitate”, a spus președintele Franței.Scandalul a început luna trecută, când Marea Britanie și insula Jersey, un teritoriu aflat sub tutela Coroanei britanice, au refuzat să mai acorde licențe de pescuit mai multor pescari francezi, aspect negociat ca parte a tratatului Brexit.Ca răspuns, Franța a început să întoarcă bărcile de pescuit britanice care pătrund în apele sale, iar joi, francezii au confiscat o barcă britanică de pescuit în apropierea portului Le Havre. Editor : Adrian Dumitru
» Aflați mai multe informații aici.