Astăzi 8-10-2021 începe pelerinajul la Sf. Parascheva de la Iaşi
Cel mai mare pelerinaj din România începe astăzi, la Iași, în ciuda faptului că localitatea se apropie de 8 infectări la mie. La racla Sfintei Parascheva pot merge atât oameni vaccinați, cât și nevaccinați. Reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei au cerut ca pelerinajul organizat la moaștele Sfintei Parascheva să se desfășoare fără niciun fel de restricții și au spus că sunt pregătiți să organizeze sărbătoarea în cele mai bune condiții.
Înghesuială, huiduieli, steaguri – așa a fost anul trecut în prima zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva în Iași. Erau oameni cu mască, alții fără, cozi și aglomerație la racla cu moaște. Deși erau impuse unele restricții, autoritățile au cedat în fața protestatarilor care au huiduit la Iași în timpul liturghiei și i-au lăsat să intre în Catedrala Mitropolitană. Și dacă inițial și preoții spuneau că oamenii vor trebui să renunțe la apropierea fizică de racla sfintei, atât autoritățile, cât și Biserica i-au lăsat până la urmă pe toţi să facă ce au vrut.
Anul trecut, de hramul Sfintei Parascheva, România trecea de 4.000 de cazuri noi de COVID pe zi. Anul acesta, sunt aproape de patru ori mai multe cazuri noi pe zi. Cu toate acestea, sunt așteptați la Iași mii de credincioși, din toate colțurile țării, indiferent că sunt sau nu vaccinați.
Traseu de tip labirint pentru credincioși
Culoarul de acces către racla Sfintei Parascheva din curtea Catedralei Mitropolitane se întinde pe o distanță de un kilometru și jumătate. Va putea prelua aproximativ 1000 de pelerini, de 10 ori mai mult față de evenimentele din anii precedenți. Este pentru prima oară când a fost gândit un astfel de sistem, un traseu labirintic, astfel încât foarte puțini oameni să stea la rând în stradă, în afara catedralei, așteptând să se roage în fața raclei.
Organizatorii dau asigurări că au luat măsuri stricte pentru a preveni îmbolnăvirile.
» Aflați mai multe informații aici.