Noi ”nebunii” ale vremii – Au fost +38 de grade în satul siberian unde iarna sunt și -60 C

Într-un sat siberian celebru pentru diferențele mari de temperatură se poate să se fi înregistrat un nou record: temperatura a ajuns la +38 de grade, cu aproape 20 de grade peste media normală. În aceste luni temperaturile au fost mult peste medie în Siberia, dar Verhoiansk este alături de Oimiakon, considerat un ”pol mondial al frigului”. În Verhoiansk minima absolută a fost de -68 de grade, iar în cea mai rece zi de iunie au fost sub -7 grade. În iulie, minima absolută a fost de -3 grade, iar în august, -10 grade.

Verhoiansk este în uriașa și foarte răcoroasa regiune Iakuția, la peste 5.000 km de Moscova. Date care încă nu au fost omologate arată că maxima ar fi ajuns sâmbătă la +38 C. Maxima absolută în satul de 1.300 de oameni a fost +37,3 în iulie 1988. Stația meteo face înregistrări începând cu 1885. Ar fi, spun rușii, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată dincolo de Cercul Polar, mai cald decât în Alaska unde au fost 37 de grade.

Și nopțile au fost extrem de calde, la Verhoiansk minima a fost +16 grade.

Și în alte orașe extrem de friguroase prin tradiție temperaturile au ajuns la 30-33 de grade,

 » Citește tot articolul pe www.hotnews.ro