Macron calcă în picioare libertatea de mișcare. Franța anunță restricții pentru persoanele nevaccinate

Emmanuel Macron a anunţat o serie de măsuri pentru a-i încuraja puternic pe francezi să se vaccineze, dar și măsuri halucinante pentru persoanele care refuză vaccinul. Oamenii vor fi obligați prin restricții tot mai abuzive pentru ai încuraja să se vaccineze.

„Permisul sanitar se va aplica în cafenele, restaurante, centre comerciale, precum şi în spitale, case de bătrâni, unităţi medico-sociale, dar şi în avioane, trenuri şi autocare pentru călătorii lungi, şi numai cei vaccinaţi şi persoanele testate negativ vor avea acces la acele locuri”, a declarat Emmanuel Macron, care a adăugat că va fi impus în circa zece zile şi pentru locurile de agrement şi cultură, cum ar fi cinematografele de exemplu.

Să trecem restricţiile asupra celor nevaccinaţi, mai degrabă decât asupra noastră, înainte de a anunţa generalizarea permisului sanitar, un dispozitiv care face posibilă verificarea faptului că o persoană este vaccinată sau necontaminată.”, susține preşedintele Emmanuel Macron.