Ștefănești. Liberalii ilfoveni au dat un primar arestat pentru viol
Caz șocant la Ştefăneştii de Jos, acolo unde Robert Ştefan este primar din partea partidului PNL. Acesta a fost reţinut într-un dosar în care se fac cercetări pentru act sexual cu minor, viol, şantaj şi influenţarea declaraţiilor. Acesta este acuzat că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o fată de doar 12 ani, pe care apoi ar fi ameninţat-o pentru a păstra tăcerea.
Percheziţiile au avut loc la sediul primăriei, la locuinţa primarului şi la domiciliul altor 3 persoane. Faptele vizate s-au petrecut în 2018, între care şi presupusul viol, cu victima minoră, tot în acea perioadă.
Victima ar fi avut la vremea respectivă 12 ani. Fata a rămas însărcinată şi a născut un copil. Iar anchetatorii fac acum cercetări şi pentru a stabili cine este tatăl copilului. Anchetatorii au suspiciuni că, în încercarea de a îşi acoperi faptele, edilul ar fi ameninţat-o şi ar fi şantajat-o pe fată.
Actualul primar este la al doilea mandat şi a mai fost implicat într-un scandal la scrutinul de la alegerile locale, când un bărbat l-a acuzat de agresiune în secţia de votare. Poliţiştii au stabilit atunci că a fost vorba doar de o ceartă.