Guvernul României a adoptat prima Strategie naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului
Între România şi Statul Israel există relaţii privilegiate cu caracter strategic, a afirmat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis în cadrul unei declaraţii de presă comune cu omologul israelian, Reuven Rivlin.
„Între România şi Statul Israel există relaţii privilegiate cu caracter strategic, fundamentate pe legături solide, de ordin istoric, cultural şi uman. O contribuţie esenţială la crearea acestei relaţii speciale o au cele două comunităţi, cărora le adresez un gând bun şi cu acest prilej. Suntem îndatoraţi comunităţii originarilor din România pentru aprecierea de care ţara noastră se bucură în Israel în cele mai diverse domenii – tehnic, medical, artistic, sportiv, pentru a enumera doar câteva”, a punctat şeful statului român la Palatul Cotroceni.
Acesta s-a referit şi la demersurile continue ale României pentru „asumarea trecutului”.
„România este un model în privinţa iniţiativelor pentru prezervarea memoriei şi combaterea antisemitismului, din păcate un subiect încă atât de actual”, a evidenţiat el.
Totodată, a spus că l-a informat pe omologul său că, recent, Guvernul României a adoptat prima Strategie naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură.
„În contextul actual, este cu atât mai important ca toate ţările să dezvolte şi să utilizeze instrumente şi mecanisme specifice, menite să combată eficient aceste fenomene care au un impact negativ asupra societăţilor noastre şi care s-au amplificat, din păcate, pe fondul pandemiei de COVID-19”, a mai afirmat şeful statului român.
El a făcut referire şi la şedinţa comună a guvernelor celor două ţări, „pe care o dorim organizată în acest an”. În acest context, a amintit lucrările Forumului economic care vor începe miercuri, iar la acesta „va participa un număr mare de companii israeliene şi româneşti din domenii diverse de interes reciproc”.