Doctor – despre vaccinarea copiilor: „Această grupă de vârstă are mortalitate statistic zero, iar atunci când îi vaccinezi, de fapt se adaugă un act medical care are mortalitate
Sorin Muncaciu, doctor și deputat AUR, a declarat că restricțiile abuzive de mișcare și libertate nu au fost niciodată demostrate că ajută la combaterea pandemiei. Boala se transmite în marea majoritate prin aerosoli. Faptul că autoritățile spun că masca te protejează este o falsă protecție. O grămadă de oameni s-au infectat, crezând că sunt protejați, dar de fapt masca nu împiedică aerosolii.
„Singura scuză pe care pot să o dau pentru aceste restricții abuzive este frica de la începutul pandemiei, atunci când nimeni nu știa cât de repede și cât de gravă este această boală. SUA și multe țări europene au lucrat la niște protocoale, bazate pe date reale, pentru a combate numărul mare de cazuri de infectări. România nu a avut o politică sanitară sănătoasă pentru a combate numărul de cazuri, iar marele grup de comunicare a ministerului a decis lockdown total și așteptarea vaccinului. A fost o mare eroare faptul că nu am avut un protocol de la începutul pandemiei.
Cel mai grav lucru care se întâmplă este vaccinarea copiilor. Centrul European a anunțat că va certifica vaccinul Pfizer la copii, iar domnul Gheorghiță a și anunțat că se apucă să facă vaccinare. Dar nimeni nu stă să se gândească dacă este moral sau dacă din punct de vedere al eticii medicale este posibil. Această grupă de vârstă, între 12 și 18 ani, are mortalitate și morbiditate statistic zero. Nu există niciun avantaj din această vaccinare. Atunci când îi vaccinezi, de fapt se adaugă un act medical care are morbiditate și mortalitate legată de actul medical în sine.” susține domnul Sorin Muncaciu, deputat AUR.