Lilian Scripnic (AUR): Cer Guvernului României să renunțe la operațiunea planificată de ucidere a firmelor cu capital românesc

Deputatul AUR Lilian Scripnic atrage atenția guvernanților că au întors spatele antreprenorilor români grav afectați de pandemie. Mai mult decât atât, din cauza restricțiilor impuse în 2021, economia locală a avut și mai mult de suferit. Potrivit estimărilor specialiștilor, aproape 60.000 de firme ar putea intra, în 2021, sub semnul restructurării (insolvență, faliment sau suspendarea activității), pe fondul scăderii sprijinului oferit de stat și accesului dificil la liniile de finanțare bancară.

Parlamentarul precizează că, din cauza restricțiilor, firmele românești, în special cele din HORECA și industria evenimentelor au acumulat datorii. Ce a făcut coaliția de guvernare pentru a împiedica prăbușirea economică a micilor afaceri românești? Nimic. În timp ce alte guverne occidentale pompează sume colosale în economie pentru a ajuta firmele locale să supraviețuiască pandemiei, politica coaliției PNL-USR-PLUS-UDMR pentru întreprinzătorii români se desfășoară sub sloganul „Scapă cine poate”. Puterea a întors spatele economiei locale și fiecare antreprenor e pe cont propriu. Pare că asistăm la o operațiune planificată de ucidere a firmelor cu capital românesc, susține Lilian Scripnic.

În acest context, deputatul AUR a făcut un apel către Guvern pentru a sprijinii antrepenorii români. Redăm mai jos câteva extrase din declarație:

„În 2020, pe fondul pandemiei, firmele au acumulat datorii, și-au rostogolit creanțele. Multe dintre ele au încercat să se reinventeze, însă criza a spulberat multe domenii de activitate, precum comerțul tradițional, HORECA, industria de evenimente etc. Antreprenorii și-au consumat toate economiile pentru a salva locuri de muncă, pentru a oferi un necesar ajutor social angajaților, dar, din prisma mecanismelor economice, au înrăutățit șansele de redresare a propriilor companii.

Prelungirea pandemiei, creșterea inflației, scăderea consumului, accentuarea blocajului financiar, dinamica cursului valutar și, mai ales reducerea ajutorului oferit de stat creează, în 2021, condițiile unui dezastru previzibil, cu puțini supraviețuitori atunci când vine vorba de capitalul autohton.

Stimați guvernanți,

În timp ce sunteți îngăduitori cu multinaționalele care își desfășoară activitatea în țara noastră și sunt experte în ceea ce privește externalizarea profitului, nu aveți niciun fel de scrupule atunci când vine vorba de firmele românești. Nu aveți nici viziune și nici voință politică pentru salvarea celor aproape 500.000 de IMM-uri, care angajează 66% din forța de muncă din România.

Pe această cale, vă cer să renunțați la operațiunea planificată de ucidere a firmelor cu capital românesc și să veniți urgent în Parlament cu un plan de sprijin real pentru economie. Altfel veți rămâne în istorie ca un guvern antinațional, care a împins România la periferia economică a Europei și i-a condamnat pe români la sărăcie.”