Dan Rădulescu – despre fermieri: ” Guvernul în loc să sprijine micul producător, nu face altceva decât să îl saboteze”
Domnul Dan Rădulescu, expert în politică și administrație publică, a vorbit într-un interviu acordat redacției 4media.info despre situația fermierilor din România, situația sistemului medical și măsura guvernului de a concedia directorii de la TVR.
Domnul Dan Rădulescu vorbește despre declarația Ministrului Agriculturii Nichita Oros privind vânzarea mieilor de către fermieri.
“Problema a explodat în 25 Martie printr-un ordin al ministrului, prin care toți fermierii au fost obligați să meargă să ia o serie de aprobări de la Direcțiile Sanitare Veterinare Județene pentru a tăia și comercializa miei. S-au impus niște reguli fără să se facă o analiză clară a situației în ceea ce ține de economia de piață. Este un abuz din partea autorităților prin aceste ordine, deoarece micul fermier care încearcă să supraviețuiască fără niciun ajutor iese în dezavantaj într-o luptă inegală cu statul.
Protestele sunt o adevărată hârtie de turnesol pentru societatea românească, iar agricultorii, alături de alte categorii de cetățeni și-au dat seama că au ajuns la capătul puterii. Guvernul în loc să sprijine micul și marele producător, nu face altceva decât să îl saboteze, conștient sau nu.”
Întrebat despre contradicția dintre Florin Cîțu și Vlad Voiculescu privind situația economica a României și situația sistemului medical, domnul Dan Rădulescu răspunde:
“Situația în sistemul medical este întradevăr una critică și s-a ajuns ca la unitățile de primiri urgențe să se amenajeze spații ATI, paturile sunt deja ocupate, iar unele persoane așteaptă până la două săptămâni să prindă un loc la ATI. De când a început pandemia, noi nu avem un raport clar asupra îmbunătățirilor pe care le-a primit sistemul medical și singurele îmbunătățiri sunt la nivel de proceduri. Nu știm cu cât a crescut numărul de paturi, numărul de ventilatoare, numărul de secții și câți noi angajați au intrat în sistem. Lipsa unui sistem informatic, unitar, în toată țara, duce la neîncredere atât în sistem cât și în guvern.
“Partidul AUR a reușit cumva să facă ceea ce partidele clasice au uitat. S-a întors la cetățenii obișnuiți și nu o dată la patru ani cum se practică în politica românească, iar majoritatea oamenilor ieșiți la proteste au achiesat la ideile politice ale formațiunii AUR.” afirmă expertul în politică.
Întrebat despre măsura guvernului de a concedia directorii de la TVR și SRR pentru a politiza instituțiile prin numiri din partea USR și PNL, domnul Dan Rădulescu răspunde:
“USR striga că vrea transparență și depolitizarea instituțiilor statului în campania electorală. Mi se pare straniu ca tocmai acum să intre în acest algoritm politic și să numească fără concurs directori la aceste instituții. Este trist să vezi că tocmai partidul care se lupta împotriva sinecurilor, acum a ajuns să abuzeze de ele. Au ajuns la putere și există așa numitele recompense de partid.”