Guvernul britanic distribuie gratuit cetățenilor câte două teste rapide Covid-19 în fiecare săptămână
Ministrul britanic al Sănătăţii a spus că această măsură va ajuta la prevenirea apariţiei de focare, având în vedere că restricţiile vor fi relaxate. Măsura va fi implementată începând de vineri. Testele rapide sunt destinate celor care nu prezintă simptome de Covid-19 şi pot fi făcute acasă.
Kiturile, care pot da rezultate în aproximativ 30 de minute, vor fi disponibile gratuit la centrele de testare, în farmacii şi prin poştă.
Prim-ministrul Boris Johnson urmează să se întâlnească cu membrii Cabinetului pentru a semna noua etapă de relaxare a măsurilor din Anglia, începând cu 12 aprilie. Magazinele neesenţiale vor fi redeschise şi localurile vor putea să îşi servească clienţii în aer liber.
În cazul unui rezultat pozitiv, persoana în cauză şi cei cu care locuieşte în aceeaşi casă trebuie să se auto-izoleze. Ei pot ulterior comanda un test PCR, efectuat în general în cazul simptomaticilor. Dacă la acest test rezultatul este negativ, perioada de carantină se încheie.
Dr. Susan Hopkins, director al Public Health England, a spus că testarea rapidă poate descoperi cazuri care altfel nu ar fi depistate, ajutând în acest fel la întreruperea lanţului de transmitere a bolii.