Guvernul a înghețat pensiile și a eliminat transportul gratuit pentru studenți

Guvernul a oficializat în urmă cu puțin timp primele tăieri din buget. Executivul a adoptat ordonanța prin care elimină tichetele de vacanță și transportul gratuit pentru studenți. În plus, îngheață pensiile și taie sporurile angajaților din prefecturi.

Proiectul bugetului va fi dezbătut vineri de Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, apoi adoptat de Guvern. Premierul Florin Cîțu a declarat că tăierile şi plafonările anunţate în urmă cu o săptămână au devenit realitate.

Florin Cîțu, premierul României: ”În ședința de guvern a fost aprobată ordonanța de urgență privind unele măsuri fiscale, precum menținerea punctului de pensie, tăierea sporului de 30% pentru angajații din prefecturi. Voucherele de vacanță au fost amânate pentru 2022.”

Proiectul a primit aviz favorabil de la consiliul fiscal şi aviz nefavorabil de la Consiliul Economic şi social

Florin Cîțu, premierul României: “Bugetele care au distrus România în ultimii ani au primit aviz pozitiv de la CES, dar acest buget care a primit în premieră aviz pozitiv de la Consiliul Fiscal a primit aviz negativ de la CES.”

Membrii consiliului motivează în document că neacordarea voucherelor de vacanţă va accentua problemele din HoReCa şi că actul normativ este insuficient fundamentat. În plus, îngheţarea pensiilor a fost catalogată ca inacceptabilă pentru că îi afectează pe cei cu pensii foarte mici. Despre eliminarea transportului gratuit la studenţilor, CES notează că măsură nu este justificată, impactul fiind de 107 milioane de lei, adică 0,01 din PIB.

Sursă text: stirileprotv.ro

Sursă foto: cancan.ro