Mesajul AUR către „intelectualii” ce au girat hoția PSD și PNL
Alianța pentru Unirea Românilor reacționează la petiția semnată de așa-zișii formatori de opinie care cer izolarea AUR de către celelalte partide politice. Acum nu mai contează că PSD și PNL au delapidat România timp de mai bine de 30 de ani, se pare că pericolul major vine din partea unui partid nou, cu oameni tineri.
Autointitulații „intelectuali publici, militanți pentru drepturile omului, oameni din societatea civilă și apărători ai valorilor euroatlantice”, în frunte cu Cristian Pârvulescu, atacă votul românilor cerând Guvernului să ignore punctele de vedere ale AUR – deci ale românilor simpli.
Avem și noi un mesaj pentru această elită închipuită: Noi reprezentăm vocea a 10% dintre români. Voi nu reprezentați pe nimeni și nimic. Sunteți dușmanii românilor – așa ați fost, așa ați rămas. Unii dintre voi nu ați știut nicodată, alții probabil ați uitat ce înseamnă democrația, așa că vă amintim noi, prin cuvintele marelui Ion Rațiu!