Rareș Bogdan i-a cerut demisia lui Orban? Trebuia să plece de la șefia PNL.
Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, continuă atacurile la adresa lui Ludovic Orban. Acesta susține că liderul PNL ar fi trebuit să demisioneze după pierderea alegerilor parlamentare.
”A fost un interviu în care eu am făcut o analiză. Din păcate, nimeni nu s-a aplecat asupra analizei. Nu am spus că Ludovic Orban trebuie să plece acum, trebuia să plece atunci când am pierdut alegerile, dar atunci nu s-a făcut nicio analiză. Nu a plecat, nicio problemă, se poate pleca la congres sau poate rămâne, nu e o chestiune vitală. Dar analiza trebuia făcută și trebuie făcută, pentru că PNL nu a făcut o analiză a modului în care s-a greșit.”, spune Rareș Bogdan.
Acesta consideră că partidul a pierdut un numar mare de voturi din cauza faptului că nu a avut dialog cu societatea-civilă , Biserica și ONG-urile.
„Faptul că am primit traseiști în partid, deși am spus că nu-i vom primi, ne-a afectat? Eu cred că da. Faptul că nu ne-am ținut de cuvânt cu anumite lucruri făcute în fața electoratului? Eu cred că da. Faptul că am promovat oameni care nu neapărat erau cei mai potriviți în anumite funcții și a contat carnetul de partid sau prietenia cu un anumit lider, ne-a afectat? Eu cred că da. Faptul că l-am avut pe băiatul ăla fără diplomă la Spălatul Banilor. Inclusiv faptul că am avut situații în care am intrat în conflicte fără sens, nu am avut dialog cu societatea civilă, ONG-uri, Biserică, asociații profesionale, sindicate.”, mai spune prim-vicepreședintele PNL.
Sursă text: cotidianzilnic.ro
Sursă foto: epochtimes-romania.com