Tudor Vladimirescu – portret de erou și revoluționar

Tudor Vladimirescu este personalitatea politică și militară care, prin faptele sale,  deschide epoca modernității în istoria românilor. Tudor Vladimirescu este considerat atât un om al epocii sale, preocupat să aibă un statut social superior, dar și un vizionar, care a înțeles că transformările politice din Europa, generate de înfrângerea împăratului Napoleon ar putea să modifice și statutul internațional al Țării Românești, care, ca și Moldova, cunoștea încă de la începutul secolului al XVIII-lea domniile fanariote.

            Tudor se născuse în Gorj, în Vladimiri, undeva între 1770 și 1780. Istoricii nu au găsit încă o dovadă clară a datei sale de naștere, fiindcă aceasta putea fi atestată numai de condica bisericii din sat, eventualele acte de numire în funcția de vătaf de plai (deținută între 1806 și 1820), documentele rusești care îi confirmă gradul militar sau decorațiile primite. Se estimează că maturitatea gândirii sale, temeinicia pregătirii administrative, militare și cultura istorică pe care le poseda în jurul anului 1821, curajul și eroismul din luptele din 1806-1812 și din timpul Revoluției de la 1821 erau specifice unui om care se apropia de vârsta de 45-50 de ani. Ar fi fost prea tânăr ca să devină vătaf de plai la Cloșani la 26 de ani, în 1806 (dacă s-ar fi născut în 1780). Se știe că Tudor a fost trimis în jurul vârstei de 12 ani la boierul Ioniță Glogoveanu să slujească și să își continue studiile de scriere și citire pe care le începuse alături de preotul din sat. Din 1792 și până la 1806 sunt numai 14 ani, iar în 14 ani, Tudor nu putea acumula atâția bani încât să se răscumpere din slujba lui Glogoveanu și să cumpere slujba de vătaf de plai la Cloșani și să aibă pământuri, mori și alte active, intrând prin avere, în rândul boierilor cu rangul de sluger. În plus, în același timp ar fi trebuit să învețe și meseria armelor pentru a fi un bun pandur și chiar comandant al acestora, cum s-a întâmplat în războiul ruso-turc din 1806-1812.

            În acest război, în fruntea pandurilor săi, Tudor Vladimirescu i-a înfruntat cu succes pe otomani, fiind încadrat apoi ca ofițer al armatei ruse și decorat cu Ordinul Sfântul Vladimir, clasa a III-a. Războiul s-a încheiat sub iminența campaniei napoleoniene în Rusia, iar țarul s-a mulțumit să smulgă, fără temei juridic, Basarabia, de la Moldova (deși Moldova nu aparținea Imperiului Otoman ci doar era sub suzeranitate otomană).

 » Continuați să citiți întreg articolul în magazinul istoric 1859.EU