Era si timpul! Se discută introducerea gramaticii ca materie obligatorie de liceu
După îndelungi discuții și eforturi, se discută în sfârșit introducerea gramaticii ca materie obligatorie de liceu, au explicat pentru Edupedu.ro lingviștii Adina Dragomirescu, director al Institutului „Iorgu Iordan Al. Rosetti” al Academiei Române, și Alexandru Nicolae care predă lingvistică și la Facultatea de Litere, Universitatea din București.
„Se deschide, în sfârșit, un dialog real și absolut necesar între universitar/cercetare și preuniversitar. Pentru moment, o să facem niște întâlniri cu profesorii de română de gimnaziu. Întâlnirea de miercuri a fost organizatorică, urmează câteva sesiuni de lucru mai intense”, a spus Alexandru Nicolae.
Acesta a mai explicat că noile programe de la gimnaziu sunt mai ușoare decât înainte, iar asta fiindcă unele capitole au fost scoase pentru a fi introduse la liceu, unde nu se predă în prezent gramatica limbii române.
„În primul rând programa actuală de gimnaziu a mai redus puțin din conținuturi în ideea că se mută elementele mai grele la liceu, spre exemplu nu mai există propoziția subiectivă în gimnaziu. Noi, lingviștii de la Institut, sperăm să participăm la elaborarea programei, fiindcă se discută reintroducerea gramaticii la liceu. Testele PISA au arătat că avem o problemă de alfabetizare funcțională. Chestiunile de ortografie practică sunt și ele parte a problemelor cu care se confruntă absolventul de liceu”, a mai spus Alexandru Nicolae, potrivit EduPedu.ro.
Citește și: Cum o ajuți pe fiica ta să le facă față fetelor rele din liceu
Referitor la programele de liceu, cel mai probabil va urma o colaborare între experții de la minister, cei de la Academie, de la Facultatea de Litere și profesori de liceu. Adina Dragomirescu, director al Institutului „Iorgu Iordan Al. Rosetti” al Academiei Române, este de părere că mediul preuniversitar este,