INFRACTORII spun că nu-și pot PLĂTI AMENZILE din cauza PANDEMIEI

Pandemia de Coronavirus a afectat multe domenii, multă lume aflându-se în imposibilitatea de a se descurca din punct de vedere financiar. Aici sunt și persoanele condamnate la amenzi penale, multe dintre ele precizând că, efectiv, nu își pot permite să scoată bani din buzunare.

sursa foto: radioresita

Mai multe cereri au fost înregistrate pe rolul instanțelor de judecată constănțene, cu obiectul înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea. Însă, analizând toate datele din dosare, magistrații au decis, acolo unde a fost cazul, ca amenzile penale să fie înlocuite cu muncă în folosul comunității. Un caz concret este legat de un bărbat care s-a ales cu o condamnare în 2017, dată de Tribunalul Constanța, fiind vorba de o amendă în valoare de 10.000 de lei.

Mai exact, la data de 19.02.2019, persoana condamnată a formulat o cerere de eșalonare a plății amenzii, în 12 rate lunar de către 834 lei, care i-a fost încuviințată prin încheierea nr. 9/10.04.2019 – pronunțată de Tribunalul Constanța. Astfel, a achitat în total suma de 4.450 de lei, rămânând neachitată suma de 5.500 de lei din amenda penală aplicată, deși s-a împlinit și termenul de eșalonare.

Analizând sesizarea de față, Tribunalul a constatat că persoana în cauză nu și-a îndeplinit integral obligația de plată. Însă, instanța a apreciat că persoana condamnată nu a fost de rea-credință în executarea pedepsei, neexecutarea integrală fiind cauzată de motive neimputabile, ce țin de posibilitățile concrete ale intimatului, care nu are un loc de muncă stabil, lucrând ocazional în domeniul construcțiilor civile, iar pe timpul pandemiei de SARS-Cov-2 este cunoscut că au scăzut activitățile lucrative, inclusiv în acest domeniu. Motiv pentru care a dispus înlocuirea amenzii penale cu muncă în folosul comunității și nu cu închisoarea.

Liliana IONIȚĂ