23 milioane de lei pentru Administraţia Apele Române, finanţare prin credite de angajament pentru lucrările de apărare împotriva inundaţiilor din Caransebeş

Administraţia Apele Române a primit 23 milioane de lei finanţare prin credite de angajament pentru lucrările de apărare împotriva inundaţiilor din Caransebeş

Administraţia Naţională Apele Române (ANAR) a primit 23 milioane de lei finanţare prin credite de angajament pentru lucrările de apărare împotriva inundaţiilor din Caransebeş, municipiu expus constant în ultimii ani riscului de inundaţii.

”ANAR a primit finanţarea pentru demararea procedurilor de licitaţie publică în vederea contractării serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor pentru municipiul Caransebeş”, a anunţat ANAR.

Astfel, pentru lucrările din Caransebeş, ANAR a primit, prin credite de angajament, toţi banii de care era nevoie, adică 23 milioane de lei, aceştia reprezentând 15% din totalul creditelor de angament (150 milioane de lei), care au fost alocaţi administraţiei suplimentar, în cadrul rectificării bugetare.

”În acest fel, se deblochează un proiect care, deşi fusese scris în urmă cu 7 ani, nu a fost promovat la ministerul de resort”, a declarat Ervin Molnar, director general al ANAR.

Valoarea pagubelor produse de inundaţiile care au avut loc în vara acestui an pentru tot judeţul Caraş-Severin este de aproape 29 milioane de lei, potrivit ANAR.

”În ultimii ani, zona municipiului Caransebeş a fost expusă constant riscului de inundaţii. Este vorba în special de inundaţii de tip flash-flood, cu caracter torenţial, care s-au produs, atât pe afluenţi, cât şi pe cursurile râurilor Sebeş şi Timiş”, arată adminsitraţia.

Pentru apărarea oraşului Caransebeş, vor fi realizate lucrări pe cei doi afluenţi principali ai râului Timiş. Astfel, pe pârâul Zlagna, se va construi un nod hidrotehnic care va asigura, printr-o conductă, devierea cursului de apă spre râul Sebeş. Pe pârâul Potoc, în zona aeroportului, va fi realizată o acumulare nepermanentă care va atenua undele de viitură ce se vor forma în urma precipitaţiilor abundente.

 » sursa: ziuadevest.ro