Sfaturi de la medicii ieșeni pentru bolnavii cronici. Când, dacă și de ce trebuie făcut vaccinul

“Ziarul de Iaşi” va discuta cu mai mulţi specialişti care vor încerca să răspundă la întrebarea din titlu. Astăzi îşi vor spune punctul de vedere medici care tratează afecţiuni neurologice şi cardiologice. Aceştia vor pune în balanţă avantajele unui vaccin şi posibilele reacţii adverse care ar putea să apară. În discuţie sunt, de exemplu, pacienţi care au trecut printr-un accident vascular cerebral, suferă de scleroză multiplă sau o boală de inimă

În contextul în care, de pe 15 ianuarie, este programată să înceapă a doua etapă de vaccinare anti-COVID în care sunt incluşi bolnavii cronici şi vârstnicii de peste 65 de ani, adică populaţia aflată la risc, „Ziarul de Iaşi” vă propune în perioada următoare o serie de materiale în care vom discuta despre subiectul vaccinării cu medici din diferite specialităţi medicale.

Tot ceea ce trebuie sa sti despre programarea la vaccinare aici

Astfel, pentru că în categoria „boli cronice” se încadrează afecţiuni ca: diabetul zaharat, obezitatea, afecţiunile cardiovasculare, renale, oncologice, pulmonare, neurologice, hepatice, autoimune, imunodepresii severe, precum şi alte boli metabolice, inclusiv congenitale, medicii specialişti vor explica aspecte legate de vaccinare, urmărind în special să lămurim dacă este indicat sau nu să se vaccineze persoane care suferă de aceste boli. În ediţia de astăzi, vom clarifica aspecte referitoare la vaccinarea în cazul persoanelor diagnosticate cu afecţiuni cardiovasculare cu prof. dr. Florin Mitu, şeful Secţiei de Recuperare Medicală – Cardiovasculară de la Spitalul de Recuperare, iar pentru persoanele care suferă de afecţiuni neurologice cu dr. Bogdan Ignat, şeful Secţiei de Recuperare Medicală – Neurologie de la Spitalul de Recuperare.

Vaccinarea este esenţială pentru pacienţii cu afecţiuni neurologice

Dr. Bogdan Ignat, şeful Secţiei de Recuperare Medicală – Neurologie de la Spitalul de Recuperare, a explicat că vaccinarea anti-COVID este ca „o asigurare”, rolul vaccinării find acela de a fi protejaţi de un risc mai mare prin asumarea unui risc mai mic. Medicul a explicat că pacienţii cu afecţiuni neurologice ar putea fi împărţiţi în două categorii mari: pacienţii vârstnici, care au suferit accidente vasculare cerebrale şi pacienţii cu patologie neurologică care apare la vârste mai tinere, cum ar fi miastenia gravis, scleroza multiplă sau bolile neuromusculare.

Specialistul consideră că, în cazul celor din prima categorie, adică persoane care au suferit un AVC şi care au rămas cu anumite dizabilităţi, vaccinarea nu este numai indicată, ci este „esenţială” pentru ca aceste persoane să îşi poată continua viaţa cât mai aproape de normalitate. „Dacă este să apară efecte adverse, acestea vor fi în număr foarte, foarte mic, ceea ce din punctul de vedere al unui pacient cu mulţi factori de risc este mai puţin riscant decât a se expune la boală. După părerea mea, este categoria de persoane cea mai expusă unei evoluţii nefavorabile în cazul în care un pacient ajunge să fie infectat cu noul coronavirus. Din păcate, în acelaşi timp, din cauza nevoii mari de asistenţă, fiind vorba şi de persoane imobilizate la pat, care trăiesc în comunităţi, riscul de a dezvolta infecţia este mai mare”, a explicat dr. Bogdan Ignat.

Prin vaccinare se asigură accesul la un tratament fără riscuri

Medicul a mai precizat că aceste persoane sunt printre cele care au cea mai mare nevoie de vaccinare, fiind oameni care în contextul epidemiologic actual nu mai pot beneficia în aceeaşi măsură de servicii medicale de care au nevoie, cum ar fi tratamentul recuperator. „Tratament recuperator înseamnă să intri în contact cu cel puţin un kinetoterapeut, care intră în contact cu alţi pacienţi. Din punctul acesta de vedere vaccinarea înseamnă nu numai că vor fi în siguranţă, ci şi că vor avea acces la mai multe lucruri de care au nevoie. De exemplu, când eşti vaccinat ştii că te poţi duce la o consultaţie la policlinică fără să ai emoţii privind jumătatea de oră pe care o petreci pe hol împreună cu alţi pacienţi care nu ştii de unde vin şi ce probleme au”, a completat medicul dr. Bogdan Ignat. În cazul celei de-a doua categorii, unde se încadrează pacienţii cu boli neuromusculare, miastenie, scleroză multiplă sau alte afecţiuni autoimune, medicul a explicat că teama cea mai mare este cea de declanşare a fenomenelor autoimune, de accentuare a evoluţiei bolii în urma vaccinării.

Riscurile există, dar riscul infectării este mai mare

„De exemplu, un pacient cu scleroză multiplă se teme că, dacă se vaccinează, lucrul acesta poate declanşa un puseu sau o activitate mai susţinută a bolii. Cu siguranţă, lucrul acesta nu va putea fi exclus complet decât în timp, când vor apărea date care să consemneze evoluţia pacientului. Dar ceea ce este foarte clar este că orice infecţie poate să ducă la accentuarea activităţii sistemului imun şi poate eventual să crească autoreactivitatea şi să accentueze boala de bază. Problema este că dacă suferi infecţia propriu-zisă, la activarea aceasta imună se adaugă efectele bolii respective. Deci cred că riscul adus de vaccinare din punctul de vedere al bolilor autoimune nu este în niciun caz mai mare decât riscul adus de boala propriu-zisă. Astfel, cred că este de preferat să te vaccinezi”, a precizat dr. Bogdan Ignat. Medicul spune că pentru toţi pacienţii care l-au întrebat despre oportunitatea vaccinării mesajul a fost „vaccinaţi-vă”, pentru că acum riscul adus de vaccinare este mai mic decât cel al infectării, fiind o opinie împărtăşită atât de medicii români, cât şi de cei din străinătate. Îi sfătuieşte ca decizia finală să le aparţină, iar dacă au frici majore în legătură cu acest subiect să amâne vaccinarea, însă să fie conştienţi că rămân expuşi unor riscuri mari legate de infecţia cu COVID-19.

„O protecţie binevenită”

Prof. dr. Florin Mitu, şeful Secţiei de Recuperare Medicală – Cardiovasculară, susţine că, în cazul celor care suferă de afecţiuni cardiovasculare, indicaţia este una clară de a se vaccina din mai multe motive. „Foarte multe persoane cu boli cronice cardiovasculare au un risc de evenimente cardiovasculare, iar dacă ar face şi infecţia cu SARS-CoV-2, riscul de evenimente tromboembolice este destul de mare. Se ştie că un tratament indicat la cei care se infectează este şi tratamentul anticoagulant care protejează pentru astfel de probleme, dar nu întotdeauna, şi de aceea foarte multe evenimente apar la pacienţii care au această infecţie cu SARS-CoV-2. De aceea, consider că vaccinarea este o protecţie binevenită pentru a scădea acest risc”, a explicat prof. dr. Florin Mitu.

De asemenea, specialistul mai spune că în toate ghidurile de cardiologie este recomandată vaccinarea pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare, în special în sezonul toamnă-iarnă, inclusiv cu vaccinul antigripal. „Recomand din toată inima vaccinarea pentru că este o protecţie binevenită şi o scădere a riscului de evenimente cardiovasculare, mai ales tromboembolice”, a completat specialistul ieşean. Medicul spune că deja pacienţii au început să se intereseze despre tipurile de vaccin existente, despre riscuri şi modul de protecţie şi i-au cerut sfatul atât cei internaţi în spital, cât şi cei consultaţi în regim ambulatoriu. „Populaţia cu boli cardiovasculare este în special formată din vârstnici, după 50 – 60 de ani, de aceea este foarte important să protejăm aceste categorii care sunt expuse la un risc mult mai mare de îmbolnăvire decât persoanele mai tinere, cu imunitate mai bună. Deci, cu atât mai mult se impune o informare corectă, din surse sigure şi prin care orice persoană cu boli cardiovasculare să conştientizeze utilitatea vaccinului şi riscurile care există”, a completat prof. dr. Florin Mitu. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.