Cum va arăta parcul din Zorilor, pentru care Sile Pușcaș ia despăgubiri de 10.9 milioane lei

Cum va arăta parcul din Zorilor, pentru care Sile Pușcaș ia despăgubiri de 10.9 milioane lei

Viitorul parc se va întinde pe o suprafață de 1,2 hectare pe strada Observatorului fără număr și va include loc de joacă pentru copii, zonă de recreere, alei, mobilier urban, zonă fitness, peluză multifuncțională, parcare biciclete și spații verzi.

PUZ-ul pentru acest obiectiv va fi discutat in sedinta Comisiei de Urbanims de vineri, ianuarie 2021. Terenul nu este însă unul public, ci va fi expropriat de la firma Florisal SA, deținută de omul de afaceri Sile Pușcaș. Conform evaluării, valoarea terenului expropriat ajunge la suma de 10,911,818 lei. 

Potrivit documentației, Planul Urbanistic Zonal propune crearea unui parc de cartier care care va include loc de joacă pentru copii, zonă de recreere, alei, mobilier urban, zonă fitness, peluză multifuncțională, parcare biciclete și spații verzi. În prezent zona este în plină dezvoltare, iar de aici lipsesc spațiile verzi. ”Cu excepția spațiilor verzi dintre blocuri, partea sudică a cartierului Zorilor nu beneficiază de spații verzi amenajate. Terenul studiat reprezintă ultima suprafață de teren liber cu potențial de transformare în zonă verde de agrement”, se arată în documentația depusă se proiectantii de la ArhiBox.

Din punct de vedere al circulațiilor, prin acest proiect se dorește realizarea a 3 accese, din care 1 pietonal și 2 pietonale care sa perimită accesul auto pentru ambulanțe și întreținerea spațiilor verzi din strada Observatorului; realizarea unui acces din zona magazinului Profi; pastrarea unor posibilitati de conectare cu parcelele cu locuinte colective cu care situl studiat se invecineaza direct (parcele cu acces din str. Lunii și str. Rapsodiei).

Exproprieri cu scandal

În luna iulie 2019, primarul Emil Boc anunța că Primăria va face trei parcuri publice noi în oraș, în Bună Ziua, în Zorilor, dar și Parcul Est, în zona lacurilor din Gheorgheni. Locurile de amplasare au fost alese în urma unui studiu de oportunitate realizat de firma Conpac Arhitect.

Două dintre locațiile anunțate sunt însă proprietate privată. Propunerile de amplasament au trecut și de Consiliul Local în ședința din 16 octombrie, chiar dacă subiectul a iscat un adevărat scandal, proprietarii terenurilor făcând plângere prealabilă și amenințând că vor da primăria în judecată.

Astfel, pe lângă Florisal SA, care riscă să rămână fără cei 12.000 de metri pătrați din Zorilor, și Compexit Trading, unde acționar este senatorul Marius Nicoară, riscă să rămână fără peste 4.000 mp de teren afectat de viitorul parc propus pentru zona Bună Ziua. Alți proprietari care au depus plângeri în cazul acestui parc sunt Popescu Aristotel Titus și Popescu Emilia, care dețin 1,3 hectare în zona Becaș.

Proprietarii terenurilor au argumentat că locurile nu sunt potrivite pentru aceste investiții și că primăria va ajunge să plătească milioane de euro despăgubiri pentru acele terenuri.

Primarul Emil Boc a replicat atunci că: ”Știam că în momentul când ne propunem să construim spații verzi în oraș cineva va fi nemulțumit. Aceste terenuri au fost alese conform unei proceduri transparente, habar nu aveam cine sunt proprietarii. Paradoxal, la nivel personal vă cunosc pe toți și am tot respectul față de dumneavoastră. Practic acum ne contestați faptul că am fost prea transparenți, am făcut o procedură care să ne ajute să identificăm o locație, așa cum facem și în alte locuri în oraș, în Bună Ziua, pe Mărginașă. Poate că și eu ca și proprietar aș fi la fel, aș spune de ce eu. Pentru că o expertiză independentă ne-a spus că acolo este locația potrivită pentru un parc în Bună Ziua, după cum ne-a identificat o locație pentru un parc și în Zorilor și Europa, cu un alt scandal probabil. Locația e vizavi de Spitalul de Recuperare. Îi cunosc și pe acei proprietari, (n.r. firma lui Sile Pușcaș), îi respect, au făcut Platinia, au realizat niște lucruri fantastice în oraș, pot să beau o cafea cu domniile lor, dar noi avem obligația să asigurăm prevalența interesului public în raport cu interesul privat”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

ȘTIRI ASEMĂNĂTOARE

Alertă pentru românii care se află, tranzitează sau călătoresc în Spania și Suedia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Spaniei că, potrivit informațiilor publicate de către autoritățile spaniole, în perioada 12-13 ianuarie a.c., Peninsula Iberică este afectată de un val de frig polar, cu temperaturi care pot atinge valori de -15°C în unele regiuni. Astfel, Agenția Meteorologică spaniolă […]

Atenție la tentativele de fraudă cu facturi!

Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică atenţionează în legătură cu tentativele de fraudă cu facturi şi semnalează că în spatele unei solicitări de tranzacţii este posibil să fie un atacator care încearcă să deturneze banii către contul propriu. „Atenţie la tentativele de fraudă cu facturi! Nu acţionaţi în grabă şi verificaţi orice […]

În locul Registrului Auto Român va fi AMENAJAT un PARC

Felicia Ovanesian, city managerul Constanţei, a anunțat ca Registrul Auto Român Constanţa, de pe strada Eliberării, va fi mutat, iar în locul lui va fi amenajat un parc.„Facem un parc! Relocăm RAR-ul într-o zonă adecvată activității, reducem în consecința traficul, mai ales cel greu, absolut incompatibil cu zona locuințelor colective! Recuperăm terenul si il transformăm […]

Fake news made in Brașov: un medic de familie a murit după ce s-a vaccinat anti-COVID – Biz Brasov

Informația vehiculată pe o rețea de socializare potrivit căreia un medic de familie din județul Brașov „a decedat în urma vaccinului anticovid” este în totalitate falsă, după cum au precizat astăzi reprezentanții Prefecturii Brașov. „Acest fake-news se adaugă altor informații false, imprecise, inexacte sau înșelătoare, care au drept scop crearea unei stări emoționale negative față […]

„U“ Craiova – Sepsi 0-0 | Andrei Ivan: „Altul ar fi fost rezultatul dacă terenul era bun“ – GdS Sport

Atacantul formației Universitatea Craiova, Andrei Ivan, a fost dezamăgit de rezultatul meciului cu Sepsi Sf. Gheorghe, considerând că suprafața de joc a influențat enorm evoluția alb-albaștrilor. „A fost 0-0, dar am jucat și pe un teren foarte greu. Prima repriză a fost zăpadă pe teren, se oprea mingea, nu puteam să pasăm. Noi suntem o […]