Hotelul OLT din Mamaia se SUPRAETAJEAZĂ

Hotelul OLT din Mamaia se SUPRAETAJEAZĂ

Hotelul Olt din staţiunea Mamaia va intra în renovări. SC Ventura Litoral SRL a primit undă verde din partea Primăriei Constanţa pentru consolidarea recompartimentarea, modernizarea şi supraetajarea cu încă un nivel a clădirii. În prezent, hotelul Olt este prevăzut cu parter + două etaje, fiind situat pe bulevardul Mamaia, nr. 466. Autorizaţia de construire a fost emisă pe 4 ianuarie, fiind valabilă 12 luni.

Primăria şi-a dat acordul pentru supraetajare

Chiar dacă este criză, afaceriştii constănţeni continuă să investească şi să îşi dezvolte afacerile. Aşa este şi cazul lui Marin Paul Nicolae, patronul de la Ventura Litoral SRL, care va consolida, recompartimenta, moderniza și supraetaja cu încă un nivel, o singură dată, în suprafaţă maximă de 20% din suprafaţa desfăşurată, Hotelul Olt care are în prezent un regim de înălțime P+2E. Primăria a emis autorizaţia de construire pe 4 ianuarie, după ce Ventura Litoral SRL a primit certificatul de urbanism pentru aceste lucrări în 2017.

Creşte capacitatea de cazare a hotelului

Proiectul prevede o serie de lucrări precum consolidarea structurii de rezistență a clădirii, amenajarea unor noi camere de cazare prin transformarea băilor comune de pe fiecare nivel în spaţii de cazare cu grup sanitar propriu. În plus, vor fi realizate şi o terasă circulabilă, dar şi o terasă necirculabilă care va acoperi noul etaj construit. Astfel, capacitatea de cazare se va majora de la 106 locuri la 124 de locuri.

Ventura LitoraL SRL, în datele Registrului Comerţului

Cu sediul social în municipiul Constanţa, Ventura LitoraL SRL a fost înfiinţată în anul 2008. Marin Paul Nicolae este asociat unic şi administrator al societăţii care se ocupă de activităţi recreative şi distractive. În anul fiscal 2019, societatea avea o cifră de afaceri de 3.167.035 de lei, un profit de 642.589 de lei, datorii în valoare de 1.025.169 de lei şi doar 8 angajaţi.

Diana MAXIMIUC

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.