Salam de biscuiți: 5 rețete pe care nici să vrei nu le vei greși

Salam de biscuiți: 5 rețete pe care nici să vrei nu le vei greși

1. Salam de biscuiți de post

Această rețetă este foarte simplă, conține miere și nucă și este foarte delicioasă.

Ingrediente:

  • 300 de grame de biscuiți simpli
  • 35 de grame de cacao
  • 100 de grame de unt topit (80% grăsime) 
  • 60 de grame de miere
  • 120 de grame de suc natural de portocale (este suficient să storci o portocală mare)
  • coaja de la o portocală
  • 50 de grame de miez de nucă
  • 50 de grame de nucă de cocos
  • opțional- un vârf de linguriță de cuișoare măcinată

Mod de preparare:

  1. Taie mărunt miezul de nucă și apoi pune biscuiții într-o pungă de plastic și zdrobește-i ușor, până ce obții bucățele mici, medii și firimituri. 
  2. Rade coaja de portocală și apoi stoarce-o pentru a obține suc natural. Lasă coaja și sucul deoparte.
  3. Pune biscuiții într-un bol mare, adaugă peste ei pudra de cacao și amestecă bine. 
  4. Adaugă cuișoarele, coaja de portocală, untul topit, mierea, sucul de portocale și amestecă bine întregul conținut până se omogenizează. Dacă ți se pare că este prea uscat, mai poți adăugă lichid (suc de portocale) până vezi că totul se leagă bine. Apoi adaugă nuca și amestecă în continuare până se integrează bine.
  5. Întinde pe masa de lucru o bucată de folie alimentară și pune amestecul de biscuiți pe ea, în formă de salam. Rulează folia peste amestec, leagă capetele și pune salamul la frigider timp de 3 h sau cel mai bine lasă-l peste noapte. 
  6. După ce l-ai scos din frigider, dă salamul prin nuca de cocos, feliază-l și servește-l rece. Restul salamului îl poți păstra mai multe zile la frigider.  

 » sursa: qbebe.ro