Gorj: Articole pirotehnice pentru focuri de artificii, confiscate în urma a trei percheziții

Gorj: Articole pirotehnice pentru focuri de artificii, confiscate în urma a trei percheziții

Polițiști din cadrul Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat ieri trei percheziții domiciliare, pe raza municipiului Târgu Jiu și a comunelor Pestișani si Padeș, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept.

La un imobilul situat pe raza municipiului Târgu Jiu, aparținând unui bărbat, de 53 de ani, persoană fizică autorizată pentru a deține sau desfășura operațiuni cu articole pirotehnice din categoria I, au fost identificate baterii pentru jocuri de artificii din categoriile F2, F3 si F4, interzise a fi deținute în spatii neautorizate, în greutate de 150 kg.

Totodată, în incinta punctului de lucru al unei societăți comerciale din comuna Padeș și la un imobil situat pe raza comunei Peștișani, ce aparține unui bărbat, de 44 de ani, au fost identificate baterii pentru jocuri de artificii, interzise la folosire si deținere de către persoane neautorizate, în greutate de 25 de kg.

Întreaga cantitate de articole pirotehnice deținută fără drept, în greutate de 175 kilograme având o valoare de peste 11.000 de lei, a fost indisponibilizată de polițiști în vederea continuării cercetărilor. Perchezițiile domiciliare au fost efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciul de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic.

ȘTIRI VIDEO GdS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.