Cercetătorii au anunțat detectarea în premieră a unor emisii radio provenite de la o exoplanetă

Cercetătorii au anunțat detectarea în premieră a unor emisii radio provenite de la o exoplanetă

Membrii unei echipe de cercetare care studiază trei stele diferite despre care se ştie că au pe orbită exoplanete au anunţat că au detectat în premieră absolută emisii radio provenind de la o planetă aflată pe orbita unei alte stele decât Soarele, transmite vineri Space.com citat de Agerpres.

Cercetătorii au comparat datele înregistrate prin intermediul unui radiotelescop din Olanda cu cele obţinute din observaţii asupra planetei Jupiter, ţinând însă cont de faptul că aceste date provin de la un sistem stelar aflat la zeci de ani lumină distanţă. Una dintre cele trei stele vizate a ieşit în evidenţă: Tau Boötes, pe orbita căreia se află cel puţin o exoplanetă.

Dacă aceste date vor fi confirmate, ar putea deschide calea spre o mai bună înţelegere a câmpurilor magnetice ale exoplanetelor în particular şi în general o mai bună înţelegere a planetelor aflate pe orbita altor stele decât Soarele.

„Prezentăm unul dintre primele indicii de detectare a unei planete în spectrul radio”, a declarat Jake Turner, astronom la Universitatea Cornell şi coordonator al noului studiu.

„Noi considerăm că este vorba de o emisie produsă chiar de planetă. Pornind de la puterea şi polarizarea semnalului radio şi de la câmpul magnetic al planetei, a ajuns la concluzia că datele sunt compatibile cu predicţiile teoretice”, a adăugat acesta.

Însă Turner şi colegii săi nu sunt complet siguri că semnalul pe care l-au detectat provine într-adevăr de la planeta botezată Tau Boötes b şi pentru verificarea acestor date au solicitat desfăşurarea de observaţii suplimentare asupra acestui sistem stelar aflat la 51 de ani lumină de Soare, în constelaţia Boötes.

Noul studiu a pornit de fapt de la Jupiter. Oamenii de ştiinţă au studiat în prealabil emisiile radio ale gigantului sistemului planetar şi au acordat măsurătorile pentru a reflecta distanţa de la această planetă şi Soare şi distanţa de la Jupiter la Pământ,

 » sursa: hotnews.ro