Registrator Șef Cadastru Dolj, trimis în judecată pentru luare de mită

DNA: Şeful Serviciului Juridic – Prefectura Mehedinţi şi directorul Direcţiei Cadastru – Primăria Drobeta-Turnu Severin – reţinuţi

Fostul şef al Serviciului Juridic din Prefectura Mehedinţi Constantin Vintilă şi fostul director al executiv al Direcţiei Cadastru din Primăria Drobeta Turnu Severin Cătălin Iancu Preduţ au fost trimişi în judecată de DNA după ce i-ar fi cerut unei persoane să le cedeze câte 1.000 de metri pătraţi dintr-un teren de 5.000 de metri pătraţi pe care aceasta avea drept de proprietate.

Ei ar fi cerut aceste suprafeţe pentru a-i facilita persoanei respective punerea în posesie şi au fost prinşi în flagrant în luna iulie, când au fost reţinuţi, în prezent fiind sub control judiciar.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaţilor Constantin Vintilă, la data faptelor şef al Serviciului juridic din cadrul Instituţiei Prefectului Mehedinţi şi membru al Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, pentru luare de mită, spălarea banilor, complicitate la luare de mită, şi Iancu Cătălin Preduţ, la data faptei director executiv al Direcţiei Cadastru Fond Funciar din cadrul Primăriei municipiului Drobeta Turnu Severin şi vicepreşedinte al comisiei de punere în posesie, constituită la nivelul Comisiei Locale de fond funciar, pentru luare de mită.

Potrivit DNA, în perioada aprilie – mai 2019, Constantin Vintilă, în calitatea menţionată, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) foloase materiale necuvenite pentru ca, în exercitarea necorespunzătoare a îndatoririlor sale de serviciu, să îi ofere sprijin pentru emiterea unui titlu de proprietate pentru o suprafaţă de teren de 5.000 mp situată în intravilanul municipiului Drobeta Turnu Severin.

Persoana respectivă era îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate în urma unei hotărâri judecătoreşti definitive.

„Concret, inculpatul Vintilă Constantin ar fi pretins pentru sine de la martor cedarea cu titlu gratuit a unei suprafeţe de 1.000 de mp din suprafaţa de teren aflată în litigiu”, arată procurorii DNA.

În acest context, dar şi ca urmare a presiunilor constante exercitate asupra martorului de către inculpat, în 9 iunie 2020, ar fi fost încheiate la notar un contract de dezmembrare a suprafeţei de 5.000 mp teren şi unul de vânzare-cumpărare a unei părţi de 1.000 mp de teren către Constantin Vintilă. În realitate, preţul menţionat în contractul de vânzare-cumpărare ar fi fost unul fictiv şi nu a fost plătit niciodată, documentul respectiv fiind încheiat şi autentificat doar pentru a se masca mita primită de funcţionar.

„De asemenea, în perioada aprilie – mai 2019, prin intermediul inculpatului Vintilă Constantin, şi inculpatul Preduţ Iancu Cătălin, în calităţile menţionate mai sus, ar fi pretins aceleiaşi persoane cedarea cu titlu gratuit a unei suprafeţe de 1.000 de mp tot pentru ca, în exercitarea necorespunzătoare a îndatoririlor sale de serviciu, să îi ofere acesteia sprijin pentru finalizarea cu succes a procedurii administrative de reconstituire a dreptului de proprietate”, susţin procurorii DNA.

Ulterior, la începutul lunii iulie 2020, s-ar fi convenit ca, în locul transferării în modalitatea de mai sus a suprafeţei de teren de 1.000 mp, inculpatul Preduţ Iancu Cătălin să primească efectiv o sumă de bani, în numerar – 30.000 de euro, ceea ce s-a şi întâmplat, în 9 iulie, când a fost constatată infracţiunea flagrantă.

Atunci, Constantin Vintilă şi Cătălin Iancu Preduţ au fost reţinuţi de DNA.

În cauză, a fost dispusă instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra terenului dobândit de Vintilă.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Craiova cu propunere de a se menţine măsurilepreventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie.

ȘTIRI ASEMĂNĂTOARE

Daniel Rusu – deputat AUR
,,Alianța pentru unirea Românilor susține urgentarea redeschiderii școlilor”

Alianța pentru Unirea Românilor are o poziție pro urgentarii deschiderii școlilor, liderul acesteia mergând în față Ministrului Educației și cerând redeschiderea cât mai urgență a școlilor.  Daniel Rusu, deputat al Alianței pentru Unirea Românilor, susține faptul că el nu crede că școlile vor fi redeschide pe dată de 8 Februarie 2021 cu toate că a fost dat un comunicat în acest context, deoarece și pe dată de 11 Ianuarie 2021 a fost amânată deschiderea acestora. ,Ceea ce face un copil și ceea ce simte el în sala de clasa nu se poate compara cu ceea ce face și ce simte în față unui ecran.”  ,,Cu toate că au fost promise tablete pentru școala online nici în ziua de azi nu au ajuns toate la elevi, marea majoritate a elevilor din mediul rural neavând în niciun mod […]

Daniel Rusu – deputat AUR, Pădurile României sunt tăiate fără milă de austrieci!

Invitat la emisiunea Știrea Zilei, moderată de către Doina Grosu, deputatul Alianței pentru Unirea Românilor, Daniel Rusu, consideră că legile date de către conducerea țării în ultimii ani favorizează ,,Mastodonții Europei și le permite să jefuiască pădurile țării indiferent de consecințe.” Pădurarii și protectorii silvici se împart în două categorii: cei care au bătut palma […]

Rodica Boancă (AUR): Dacă pe 8 februarie nu se deschid școlile, vom merge în instanță pentru dreptul copiilor la educație

Rodica Boacă (AUR) susține că, în cazul în care școlile nu se vor redeschide pe data de 8 februarie, partidul său va contesta în instanță hotărârea GSU, CNSU, Ordinul de Ministru, prin care se încalcă grav drepturile copiilor la educația gratuită și la o educație egală. Senatoarea precizat că AUR militează pentru depolitizarea sistemului educațional […]

CRITICII.RO – CRITICII.RO

CRITICII.RO se dorește a fi o plaltformă independentă în care libertatea de exprimare este garantată, chiar dacă persoanele care scriu pe această platformă sunt dintre cele mai diverse. Navigare în articole Next Post Marius Lulea: Bun, dar de Basarabia nu se mai ocupă nimeni? Related Articles CRITICII.RO CRITICII.RO  » mai mult pe www.CRITICII.ro

Sir David Attenborough s-a vaccinat împotriva COVID-19 / Mesajul naturalistului britanic

Sir David Attenborough s-a vaccinat împotriva COVID-19 / Mesajul naturalistului britanic

Sir David Attenborough se numără printre personalităţile care s-au vaccinat recent împotriva COVID-19, a confirmat reprezentantul său, relatează marţi BBC potrivit Agerpres. Vestea conform căreia celebrului naturalist britanic, în vârstă de 94 de ani, i-a fost administrat vaccinul vine la câteva zile după ce Palatul Buckingham a anunţat că regina Elisabeta a II-a şi prinţul […]

Calendarul de cursuri pentru anul 2021 al Camerei de Comerţ Arad

Calendarul de cursuri pentru anul 2021 al Camerei de Comerţ Arad

În domeniul formării profesionale continue și al educației permanente, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad este principalul furnizor de programe de formare profesională specializat în diverse domenii de activitate. Cursurile care oferă calificări atestate sunt autorizate de către Comisia de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a judeţului Arad și recunoscute, la […]

Un nou scandal în care este implicat Ilie Năstase – Soția Ioana îl acuză că a bătut-o: “E important că am ieșit teafără pe ușă”

Un nou scandal în care este implicat Ilie Năstase – Soția Ioana îl acuză că a bătut-o: “E important că am ieșit teafără pe ușă”

Ioana Năstase Simion (45 de ani) a povestit presei că a fost bătută de actualul soț, Ilie Năstase, și că se bucură că a scăpat teafără pe ușă. “Nu am depus plângere din respect, că nu e frumos. Am stat împreună, a bucurat atâtea milioane de oameni”. Căsnicia dintre Ilie Năstase (74 de ani) și […]

Studiu elvețian: Închiderea școlilor, cel mai eficient mod de a încetini pandemia

Studiu elvețian: Închiderea școlilor, cel mai eficient mod de a încetini pandemia

În Elveția școlile au fost închise timp de două luni primăvară trecută, iar acest lucru a redus deplasările cu 21,6%, potrivit studiului. Acest lucru confirmă faptul că „închiderea școlilor este o măsură care face posibil reducerea vitezei de circulație a virusului prin reducerea deplasărilor”, spune Stefan Feuerriegel, profesor de IT si management la ETHZ, care […]