Arimex Comexim 2000 SRL, ÎNDEMN către credincioşi: Să ne unim cu toții în rugăciune, post şi fapte de caritate

Arimex Comexim 2000 SRL, ÎNDEMN către credincioşi: Să ne unim cu toții în rugăciune, post şi fapte de caritate

Arimex Comexim 2000 SRL, firma care prepară hrana pacienților din Constanța, îndeamnă credincioşii, în această perioadă, să se unească pentru rugăciune, post şi fapte de caritate. Doar aşa putem trece cu bine din perioada grea pe care o traversăm.

De ceva vreme, lumea este lovită de o boală invizibilă, este îndurerată şi dezorientată. Astăzi, trăim momente de durere şi vulnerabilitate, de distanțe impuse de suferințe cauzate de pandemia de coronavirus, momente care preced mult aşteptatelor sărbători ale Crăciunului.

Acum, în pragul Nașterii Domnului, vă invităm să ne unim pentru a-l implora pe Dumnezeu, fiecare după propriile obiceiuri și tradiții, pentru ca să salveze omenirea de pandemia cauzată de coronavirus.

Vă invităm să ne unim cu toții în rugăciune, post şi fapte de caritate. Acestea sunt singurele arme învingătoare într-un asemenea moment.

Vă invităm deci, să urmăm exemplul lui Hristos, să facem fapte bune, să fim uniti, buni şi milostivi, căci ,,milostenia izbăveşte de la moarte şi curăţă orice păcat” (Tobit 12, 9).

Sigur ca sărbătoarea Crăciunului presupune armonie familiala, gânduri bune și generozitate. Crăciunul nu este o perioada, niciun sezon, ci o stare de spirit! Adevăratul spirit al Crăciunului înseamnă să prețuiesti pacea și bunăvoința, să fii bun, sa oferi, din plin, compasiune.

Nu trebuie însă să uitam că și acum, ca odinioară în Betleem, Hristos vine tainic la noi și prin chipurile smerite ale oamenilor fără adăpost, ale copiilor și bătrânilor abandonați, ale săracilor și bolnavilor, ale oamenilor singuri și întristați, flămânzi și neajutorați. Într-o lume care trăiește sub semnul tristeții, a răutății și a violenței, în care întâlnești atâtea ziduri despărțitoare dintre frații de aceeași mamă, dintre soți, dintre părinți și copii, dintre bogați și săraci, dintre politicieni și popor, dintre preoți și credincioși, singura soluție salvatoare este să-L primim pe Hristos în sufletul nostru. Primindu-L, pacea şi liniștea ne vor călăuzi și ne vor încălzi inimile. Vom putea dărui la rândul nostru cel mai frumos, cel mai mare dar pe care îl poate oferi un om altui om – prezenţa iubitoare Pe lângă aceasta orice altceva, oricât de costisitor și de frumos ar fi, nu înseamnă mare lucru. Adevărata dăruire începe atunci când, nemaiavând nimic de dat, ne oferim pe noi înşine printr-o vorbă bună, o mângâiere, sau o ascultare atentă a celuilalt. Dăruind aceasta, ne asemănăm cu Dumnezeu care este Iubire. Când credem că nu avem nimic de dăruit, înseamnă ca ne-am îndepărtat de Hristos care este sursă nesfârsită de bucurie. Dacă nu avem nimic de oferit, nu avem Crăciun!

Fiti buni de Crăciun. Nu vă împodobiți casa mai mult decât sufletul! Împodobiți-vă sufletele! Îmbrăcați-vă sufletul în haina iubirii, împodobiți-l cu gânduri frumoase. Hrăniți-l cu fapta și vorba bună, adăpați-l din izvorul rugăciunii.

Găsiți-vă timp pentru cei care nu mai au timp, hrăniți niște bătrâni flamanzi, alungați durerea oamenilor singuri, cereți-vă iertare de la bunicii voștri si de la toți cărora le-ați greșit. Să oferim daruri şi să facem asta cu inima curată, cu dorinţa de a împlini lipsurile celor săraci. Să o facem cu inimă de părinte, de frate, de fiu, de prieten, cu inima care aduce mulţumire şi seninătate. Pentru a face milostenie, o faptă bună, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoinţă. Când avem bunăvoinţă, nu contează că suntem săraci. O mângâiere, un sfat bun, o faptă de milostenie sunt binefăcătoare, precum leacul peste rana bolnavului.

Observam oameni care dorm prin canale, prin parcuri, pe trotuare, prin gări, în locuri aglomerate sau izolate. Observam, iarna, cum ambulanţele îi duc la spital, îngheţaţi de frig, mai mult morţi decât vii. Cei mai mulţi îi consideră alcoolici, aurolaci, boschetari, drogaţi, se grăbesc să-i condamne, fără a le cunoaşte tragediile. Îi vedem la pământ şi este foarte greu să îi ridicăm de acolo, pentru ca aceşti oameni nu şi-au pierdut numai familiile, casele, ci şi încrederea în sine şi în semenii lor. Pentru ei, dacă o cană de apă este pe masă, pe masă rămâne, pentru că nu are cine să le-o întindă nici azi și nici mâine. Topiți de arsita durerii și înghețați de frigul singurătății, se sting triști și înlăcrimați, fără să aibe parte de mângâierea unei mâini și de glasul unui om căruia să-i pese. Există prejudecata că «oamenii străzii» au ajuns în această situaţie doar din cauza lor sau că sunt deopotrivă vinovaţi pentru starea lor. Oamenii au ajuns pe străzi printr-un concurs de împrejurări. Nu poartă doar ei vină. Întreaga societate contribuie la drama lor. Aşadar, tot societatea ar trebui să le ofere sprijinul necesar pentru a depăşi această etapă Din păcate, autorităţile nu prea au ce sa facă pentru aceşti necăjiţi ai sorţii, susţinând că ei nu vor şi nu se pot integra în societate. Dar este total greşit. Mulţi dintre ei vor să se îndrepte, să muncească şi să nu mai cerşească, dar nimeni nu-i ajută să se integreze. De aceea, avem obligaţia creştinească de a-i ajuta să îşi recapete încrederea şi speranţa“.

Observam atâția oameni suferinzi internați în spitale, atâtea suflete care se sting răpuse de boala!

Observam atâția bătrâni singuri și triști. Singurătatea e ceea ce trăiesc zi de zi bătrânii rămași fără copii și fără copiii copiilor lor, fără familii. Este realitatea crunta a sute de mii de bătrâni. Ei nu trăiesc într-o țara străină unde nu cunosc pe nimeni, trăiesc în țara aceasta, în țara în care s-au născut și și-au dus viata și totuși nu le spune nimeni “Ce faci?”, nu au pe cine sa întrebe unde e posta sau cat e ceasul.

Pe cruce, la capătul lumesc al călătoriei, Fiul Omului a fost părăsit de oameni. Pentru că apoi să renască înmiit la dreapta Tatălui. Crăciunul stă în Bucuria că Iisus a putut să renască din singurătate și disprețul necredincioșilor. De Crăciun Iisus este speranța celor singuri.

Crăciunul nu e în mall-uri și nici pe pârtii sau în restaurante cu specific românesc. Crăciunul nu e nici măcar în față brazilor sub care fiecare a pus cadouri după posibilități. Crăciunul nu e reprezentat de inflația de colinde care aproape că te îngrețoșează.

Cad adesea, sunt bolnavi și fragili și nu există nimeni pe lumea asta care să-i ridice. Trăiesc rău, mănâncă rău, așteaptă finalul că pe o salvare, le e teamă, îi doare și le e foame.

Observăm atâția bătrâni cărora li s-au vândut casele în care trăiesc… Observăm atâția oameni nefericiți, singuri și deprimați care nu întrevăd nici o rază de speranța.. cei care-i pierd pe cei dragi, acum în apropierea Crăciunului și privesc bradul cu ochii lacrimând de amintiri sângerânde ale celor plecați…

Mulți sunt cei plecați, departe, cu familiile dezbinate și atâția părinți care lupta pentru viață copiilor lor?

Observăm, cu tristețe, atâta familii sărace, care încă trăiesc la limita subzistenței, în case aproape prăbușite, fără curent electric, fără apă potabilă, fără lemne…fără speranța.

Atâția copii și adulți rătăciți, analfabeți, în multe cazuri, exploatați.

Astăzi, societatea modernă îi exclude pe toți acești proscriși.

Cu toate astea milioanele de semeni regășiți în lista de mai sus încearcă un sentiment de

excludere de la sărbătoarea burgheză a Crăciunului exprimată prin căldură, cadouri, zâmbete largi și suflet bun stropit cu vin și cozonac în cercuri restrânse în care oamenii se îmbrățișează feriți de junglă de afară. Poate că soluția pentru cei singuri ar fi să se sustragă din sfera acestui sistem de referință.

Crăciunul este în povestea simplă a nașterii lui Isus. Și poate că Iisus a fost cel mai singur Om din istoria lumii.

Aşadar, se cuvine să urmăm exemplul Sfântului Nicolae, să ne oprim şi să-i ajutăm pe cei aflaţi în dificultate, să fim şi noi buni samariteni şi astfel să fim mai aproape de Dumnezeu. Lipsa de omenie, refuzul de a fi onest şi drept, harnic, milostiv şi generos sunt mult mai păgubitoare decât sărăcia. Este important să nu sărăcim spiritual, să ne îmbogăţim în bunătate prin cuvântul bun, de încurajare, printr-un sfat bun, o mângâiere, o mână de ajutor întinsă celor mai săraci decât noi.

„Ştii altă metodă mai bună să-ţi înseninezi ziua, viaţa?

OFERIȚI DRAGOSTE!

Haideți să înduioșăm bătrânii din aziluri sau din cămine…să îi colindăm, să le vestim Nașterea Domnului, să dăruim zâmbete !

Haideți să ducem câteva niște prăjiturele copiilor trișți din orfelinate, jocuri, sau ceva cărți de colorat, să-i ajutăm să facă ornamente de Crăciun, sau să scrie povești lui Moș Crăciun

Haideți să pregătim câteva merinde pentru cei fără adăpost

Haideți să trimitem o felicitare caritabilă, pentru că există oameni pentru care apropierea sărbătorilor înseamnă încă un an în care s-au luptat cu viață și au câștigat.

Haideți să participăm la un eveniment caritabil!Haideți să susținem o cauza socială.

Haideți să invităm la noi de Crăciun, un bătrân singur, o vecină sau un vecin să-l servim cu un ceai sau o cană de lapte, cu câteva fursecuri și poate că va fi dornică să-ți povestească despre Crăciunul ei trecut!

OFERIȚI UN OBIECT!

Dacă un obiect mai poate fi folosit, nu îl etichetați ‘bun de aruncat’. Un aragaz vechi pe care ați decis să îl înlocuiți poate îmbunătăți traiul unei familii nevoiașe. O viață nouă pot primi și un pat mai vechi sau un șifonier, un căruț, o mașină de spălat sau o bicicletă. De asemenea, un medicament rar poate salva pe cineva grav bolnav și fără posibilități.

Mulți au atâtea hăinuțe sau încălțăminte care nu le mai poartă de ani și le țin în șifonier până se rup sau le mănâncă moliile sau chiar le aruncă la gunoi. Au jucării deși nu mai au copii, au tot feluri de lucruri adunate și de netrebuință… Confortul îi oprește să facă o mică excursie de binefacere , să meargă câțiva kilometrii pe jos sau cu mașina că să ajute pe cineva.

Și când te gândești că un copil sărac se bucură atât de mult chiar și de o jucărie stricată… o păpușă veche fără piciorușe, o mașinuță chiar fără roți, pentru că nu a avut niciodată jucării.

OFERIȚI UN LOC DE MUNCĂ!

Oferirea unui loc de muncă stabil sau ocazional este cel mai bun mod de a ajută pe cel nevoiaș. În multe familii, un salariu pentru unul din părinți poate însemna supraviețuirea. Puteți oferi un serviciu unei persoane care dorește să muncească? Lucrați într-o societate cu locuri de muncă disponibile? Ajutați un om nevoiaș!

DE CRĂCIUN, ÎMPODOBEŞTE-ŢI BRADUL SUFLETULUI!

INSENINEAZĂ-ŢI VIAŢA! FĂ O FAPTĂ BUNĂ, FII MIRACOLUL!

Deci, Fiţi buni! Înmulţiţi binele! Dacă nu putem înmulţi pâinea sau peştele, binele îl putem înmulţi. Stă în puterea fiecăruia dintre noi! În felul acesta, cu siguranţă, vă veți simţi mult mai bine si veti fi mult mai fericiti când veți vedea câte zâmbete ați adus pe chipurile unor oameni nevoiaşi.

Și fie ca timpul Postului Craciunului să ne ajute pe toți să dăm un sens evanghelic chiar și acestui moment de încercare și de suferință, transmite Asociația „Suflete deschise” și Arimex Comexim 2000 SRL.

M.P., A.F.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

ȘTIRI ASEMĂNĂTOARE

„U“ Craiova – Sepsi 0-0 | Andrei Ivan: „Altul ar fi fost rezultatul dacă terenul era bun“ – GdS Sport

Atacantul formației Universitatea Craiova, Andrei Ivan, a fost dezamăgit de rezultatul meciului cu Sepsi Sf. Gheorghe, considerând că suprafața de joc a influențat enorm evoluția alb-albaștrilor. „A fost 0-0, dar am jucat și pe un teren foarte greu. Prima repriză a fost zăpadă pe teren, se oprea mingea, nu puteam să pasăm. Noi suntem o […]

In preajma revolutiei

Mircea Radu IACOBAN Să vezi şi să nu crezi! de Mircea Radu IACOBAN(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Astăzi îl aniversăm pe Eminescu. Fără acutele festivismelor găunoase, poate chiar cu excesivă reținere, sesizabilă mai ales în programele televiziunilor cu discretă contribuție în celebrarea „Zilei culturii naționale”. Cu Covid, fără Covid, 15 ianuarie rămâne ziua nașterii […]

Interviu cu George Niculescu. URMĂREȘTE AICI

CategoriiÎn locul Registrului Auto Român va fi AMENAJAT un PARCA MURIT Dumitru Florea, fost consilier județean PSD!Rămas sărac lipit, fostul patron al Caritas, Ioan Stoica, a fost dat afară din casă, în plină iarnăAccident rutier în Tomis Plus: A intrat cu mașina într-un gardMinistrul Educației: „Sistemul de învățământ HIBRID dispare complet“Voiculescu: Și în România se […]

Ce are Prefectura cu impostura: 30% spor la leafă pentru toată lumea

Toţi angajaţii care lucrează în această instituţie primesc un spor “Covid” de 30% la salariu. Fie că sunt şoferi, secretare sau îngrijitori, toţi sunt plătiţi în plus pentru că riscă să se infecteze în orice moment. Ei au încasat sporul “Covid”, iar cei din Sănătate sau Ministerul de Interne trebuie să mai aştepte. Revoltaţi, sindicaliştii […]

COVID-19: 12 decese şi 195 de cazuri noi la Galaţi, în 24 de ore – Monitorul de Galati – Ziar print si online

La nivelul judeţului Galaţi, potrivit raportării Instituţiei Prefectului Judeţul Galaţi, marţi, 05 ianuarie 2021, au fost înregistrate 16.423 de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei şi până în prezent, mai mult cu 195 de cazuri faţă de ziua de luni, când au fost raportate 16.228 de îmbolnăviri. Din numărul nou de […]

Inca o firma pe lista rusinii a Primariei Cluj-Napoca. Investitia de 5.5 milioane euro ar trebui sa fie gata in 2021

Inca o firma ar putea fi inclusa pe ‘lista rusinii’ a Primariei Cluj-Napoca. Se pare ca, santierul „Baza sportivă La Terenuri’ are sanse sa nu fie finalizat in 2021, conform contractului investitiei. Prima pe lista rusinii este o firmă din Timişoara. Este vorba despre firma Rheinbrucke, care a pierdut contractele pentru Şcolile N. Titulescu şi […]