Manifestările religioase de Sf. Andrei, sub semnul COVID-19 – Monitorul de Galati – Ziar print si online

Manifestările religioase de Sf. Andrei, sub semnul COVID-19 – Monitorul de Galati – Ziar print si online

Instituţia Prefectului Judeţul Galaţi informează că, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 967/2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară respectiva activitate.

Aşadar, cu ocazia sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Municipiului Galaţi, în perimetrul Arhiepiscopiei „Dunărea de Jos“ va fi permis accesul doar pentru credincioşii care au domiciliul sau reşedinţa în municipiul Galaţi,

 » Sursa: www.monitoruldegalati.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.