Iaşi – două recorduri mondiale oficiale. Sarmalele și perele ne-au făcut celebri în lume

Iaşi – două recorduri mondiale oficiale. Sarmalele și perele ne-au făcut celebri în lume

Două recorduri mondiale au fost recent atribuite Iaşului de către cunoscuta asociaţie internaţională „World Record Academy”. Este vorba de cel mai vechi pom fructifer aflat încă pe rod, precum şi de cele mai multe sarmale servite vreodată în lume. În primul caz, pomul avut în vedere este „Părul lui Sticea” din comuna ieşeană Ciohorăni, vechi de peste 600 de ani, cunoscut încă de pe vremea invaziilor tătare. Al doilea record mondial atribuit Iaşului şi înregistrat oficial ca atare este „Cele mai multe porţii de sarmale de varză servite”. Înregistrarea recordului s-a făcut la sărbătoarea Sfintei Parascheva de anul trecut de la Iaşi, când au fost împărţite peste 60.000 de sarmale, titlul fiind atribuit Primăriei luna trecută

Unul dintre pomii seculari ai Iaşului – Părul lui Sticea din Ciohorăni – a intrat recent în „World Record Academy” ca fiind cel mai vechi pom fructifer care încă este rodnic din lume. Experţii au determinat faptul că acesta ar avea 613 ani ca vechime, iar numele îl poartă după cel al celui care l-a plantat, chiar în faţa porţii unde trăiesc şi astăzi descendenţi ai lui Sticea. Conform reprezentanţilor comunei, arborele creşte la marginea drumului comunal axial, din localitatea care dă numele comunei Ciohorăni, iar Asociaţia Oendro-Ornamentală „Anastasie Fătu” din Iaşi a stabilit o serie de criterii dendrometrice ale arborelui.

Caracteristicele vestitului păr

Acesta ar avea, conform analizei făcute de asociaţie, peste 12 metri înălţime, o circumferinţă a tulpinii de circa 430 de centimetri, diametrul de aproape 140 de centimetri, scoarţa groasă de 20 milimetri, iar volumul arborelui ar fi de 8,120 metri cubi, 20% însemnând o scorbură adâncă, de 6 metri înălţime, în interiorul scoarţei.

Conform analizelor realizate de Asociaţia Oendro-Ornamentală „A. Fătu”, în urmă cu aproximativ cinci ani în judeţul Iaşi existau peste 380 de arbori seculari, unul dintre cei mai vârstnici fiind un tei hibrid de la Mănăstirea Bârnova – ce ar trebui să aibă astăzi circa 680 de ani.

Despre părul lui Sticea, preşedintele asociaţiei declara în 2015 pentru Agerpress că, aflat la marginea vestică a satului, cu vedere spre Valea Moldovei, acesta era folosit ca un fel de punct de observaţie în cazul invaziilor străine dese care loveau Moldova în secolele al XVII-lea şi XVIII-lea.

Sarmalele „World Record Academy”

„În anul 1717, când părul avea aproximativ 307 ani şi o înălţime de aproximativ un metru, tătarii, traversând Valea Moldovei şi Pasul Tihuţa, au ajuns în Maramureş, aproape de Baia Mare, unde au fost înfrânţi de ţăranii din Şişeşti şi Cavnic. Aici, în 1852 a fost ridicat un obelisc de 7,2 m înălţime cu inscripţia în latină «În anul 1717 până aici au ajuns tătarii». Deci este posibil ca acest venerabil pom fructifer să fi servit ca post de observaţie, de unde i-a rămas şi numele”, a declarat Ion Lupu pentru sursa citată.

Acesta nu este singurul record recent din zona Iaşului care a fost indexat de către „World Record Academy”. Pe 9 octombrie a fost atribuit Primăriei Iaşi următorul record: „Cele mai multe porţii de sarmale de varză servite”, făcându-se referire la pelerinajul de la moaştele Sfintei Parascheva din 2019, când Primăria Iaşi a realizat şi a distribuit aproximativ 60.000 de sarmale. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.