Rugăciunea ”Tatăl Nostru” se modifică, începând de duminică. Ce verset se schimbă

Rugăciunea ”Tatăl Nostru” se modifică, începând de duminică. Ce verset se schimbă

Rugăciunea Tatăl Nostru a fost rostită ultima dată așa cum o cunoaștem dintotdeauna, duminică, 22 noiembrie, în slujbele catolice.

Din 29 noiembrie, prima duminică a noului an liturgic după ritul roman sau latin, din cea mai celebră rugăciune din lume este eliminat versetul „nu ne duce în ispită”, care devine ”nu ne abandona ispitei”, informează libertatea.ro, potrivit Rador.

Este o modificare care privește în esență traducerea din textul original în greaca veche. Dorită puternic de Papa Francisc, noua versiune a fost deja adoptată de alte conferințe episcopale în respectivele lor limbi.

Noua rugăciune intră în vigoare în majoritatea eparhiilor italiene începând din 29 noiembrie, prima duminică a noului an liturgic după ritul roman sau latin.

Pentru celelalte biserici va fi timp să se pună în temă cu noile formule până la Paștele din 2021.

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Francis Doboș, a declarat pentru EVZ că în România, deocamdată nu s-a luat nicio decizie, iar dacă se va lua va fi în viitor, dar nu este nicio grabă. Fiecare țară se adaptează când consideră că este momentul cel mai bun pentru a aduce această îmbunățire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.