Calendarul Titularizare 2021, etapele de mobilitate pentru cadrele didactice și metodologia, publicate în Monitorul Oficial ©

Calendarul Titularizare 2021, etapele de mobilitate pentru cadrele didactice și metodologia, publicate în Monitorul Oficial ©

Calendarul concursului național de ocupare a posturilor didactice, etapele de mobilitate pentru cadrele didactice de predare din învățământul preuniversitar, în anul școlar 2021 – 2022, precum și metodologia-cadru (aprobate prin ordinul ordinul de ministru nr. 5.991/202) au fost publicate în Monitorul Oficial și pe edu.ro.

Proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice din învățământul preuniversitar (Titularizare) este programată în data de 21 iulie 2021.

Înscrierile la etapele de mobilitate, transmiterea și preluarea contestațiilor se pot realiza și electronic, în sistem online, iar ședințele de repartizare se pot organiza și desfășura și în mediul online, conform procedurilor stabilite de inspectoratele școlare.

Prin procedurile stabilite sunt adaptate modalitățile de înscriere, de stabilire a prezenței candidaților sau a împuterniciților acestora la ședințele de repartizare, precum și de înregistrare a opțiunilor acestora în cadrul ședințelor de repartizare, în situația în care aceste activități se organizează și se desfășoară în sistem online.

 » Aflați mai multe informații aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.