Planeta pe care plouă cu pietre, iar vântul bate cu o viteză mai mare decât cea a sunetului

Planeta pe care plouă cu pietre, iar vântul bate cu o viteză mai mare decât cea a sunetului

Oamenii de știință au descoperit o planetă bizară unde plouă cu pietre, iar vântul are o viteză mai mare decât cea a sunetului.

Mai mult, pe aceeași planetă există și un ocean de magmă cu o adâncime de 100 de kilometri. Nu este pentru prima dată când cercetătorii găsesc „planete de lavă”, dar acest nou corp ceresc are ceva special.

Planeta, numită K2-141b, este diferită pentru că suprafața sa, oceanul și atmosfera sunt alcătuite doar din pietre, care ajung acolo sub forma unei „ploi” și care se topesc ulterior în mările extrem de întinse.

Două treimi din această planetă sunt constant luminate de steaua pitică K2-141b în jurul căreia orbitează planeta. Pentru că este atât de apropiată de soarele său – cu ani care durează mai puțin decât a treia parte dintr-o zi pe Terra – planeta este blocată din punct de vedere gravitațional, ceea ce înseamnă că are tot timpul doar o singură parte orientată către steaua luminoasă.

Pe partea sa întunecată temperaturile ajung la -200 de grade Celsius, iar pe partea luminată depășesc 3000 de grade Celsius, adică suficient cât să determine vaporizarea pietrelor în atmosfera foarte rarefiată.

De fapt, chiar această atmosferă este cea care determină precipitațiile, cam pe același principiu al ploii de pe Terra. La fel cum apa se evaporă în atmosferă și apoi ajunge pe suprafața Pământului sub formă de precipitații, așa se întâmplă și cu sodiul, monoxidul de siliciu și dioxidul de siliciu pe K2-141b, unde deplasarea atmosferei cu particule provenite din roci este posibilă datorită vânturilor supersonice care, ulterior, determină căderea pietrelor pr suprafața planetei.

„Studiul este primul care reușește să facă predicții despre condițiile meteorologice de pe K2-141b, ce pot fi detectate de la sute de ani lumină distanță datorită telescoapelor de ultimă generație”, a transmis coordonatorul studiului, doctorandul Giang Nguyen. 

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Releated

Cum miroase Europa? Prima „Enciclopedie a aromelor” oferă răspunsul

Cum miroase Europa? Prima „Enciclopedie a aromelor” oferă răspunsul

Cum miroase Europa? Întrebarea este una cel puțin ciudată, iar oamenii de știință vor să afle răspunsul prin intermediul primului proiect internațional de explorare a mirosurilor din diferite epoci.  Un grup de cercetători de pe întreg continentul a plănuit deja să „înregistreze” mirosuri familiare precum tutunul, dar și altele care pot părea ciudate, precum sărurile […]

Zece vaccinuri anti-COVID-19, disponibile la mijlocul anului următor

Zece vaccinuri anti-COVID-19, disponibile la mijlocul anului următor

Până la mijlocul anului următor ar putea fi disponibile zece vaccinuri anti-COVID-19, dacă acestea vor obţine aprobarea autorităţilor de reglementare, însă investitorii companiilor farmaceutice au nevoie de protecţia licenţelor, a declarat vineri directorul unei asociaţii care reprezintă industria farmaceutică mondială, transmite Reuters, citată de Agerpres. Vaccinurile dezvoltate de Pfizer şi BioNtech, precum şi de Moderna […]