Aquatim – din nou pe podiumul Topului Firmelor. Locul I la categoria “Captarea, tratarea și distribuția apei”

Aquatim – din nou pe podiumul Topului Firmelor. Locul I la categoria “Captarea, tratarea și distribuția apei”

Pentru Aquatim, plasarea pe prima poziţie în topuri importante, regionale şi naţionale, reprezintă, de ani, mândrie și obligaţie majoră de-a reconfirma cetății, dar și țării, profesionalismul, implicarea și seriozitatea cu care ne tratăm clienții și partenerii.

De-a lungul anilor, Aquatim a primit şi primeşte premii importante, bazate pe analize complexe economice și indici de performanță, conform unor metodologii unice și unitare la nivel național, care îmbină criterii de eligibilitate ce țin de activitatea desfășurată în exercițiul financiar precedent.

Recent, cele mai de succes firme timișene în cursul anului 2019 au fost stabilite de către Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în cadrul unei noi ediții a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș.

Evenimentul a fost unul special, fără public, dată fiind situația critică națională.

Aquatim a urcat din nou pe podiumul Topului Firmelor, adjudecându-și locul I la categoria “Captarea, tratarea și distribuția apei”, categoria Întreprinderi Mari, dar și Trofeul de Excelență pentru rezultate economice deosebite, în ultimii nouă ani.

Prin intermediul acestui barometru al performanței în afaceri și prin situarea în rândul celor mai competitive companii din județul Timiș, Aquatim rămâne un reper de seriozitate, profesionalism şi competenţă.

Clasamentul pentru anul 2019 reunește 10.974 firme care au îndeplinit criteriile de eligibilitate, dintr-un număr de 32.297 care au depus bilanţul contabil pentru exerciţiul financiar trecut. Dintre acestea, sunt evidenţiate 1.826 firme care au reuşit să se claseze pe locurile I, II şi III, structurate pe 7 domenii de activitate, 251 grupe (conform codului CAEN) şi 5 clase de mărime.

Totodată, 190 firme a căror fidelitate și perseverență le-au oferit clasificarea pe unul din primele trei locuri în Top în ultimii nouă ani sunt distinse cu Trofeul de Excelenţă. În actualele condiţii pandemice,

 » sursa: ziuadevest.ro

Releated

Prof. Univ. Dr. Nicu Marcu, Președintele Autorității de Supraveghere Financiară: Digitalizarea impune adaptarea modelelor de supraveghere pentru prevenirea vulnerabilităților

Prof. Univ. Dr. Nicu Marcu, Președintele Autorității de Supraveghere Financiară: Digitalizarea impune adaptarea modelelor de supraveghere pentru prevenirea vulnerabilităților

Comisia Europeană a adoptat recent ”Digital Finance Package”, care include strategiile Comisiei pentru Digital Finance și Retail Payments, precum și propuneri legislative privind cripto-activele și reziliența digitală. Comisia a propus, în premieră, o nouă legislație privind cripto-activele (o reprezentare digitală a valorilor sau drepturilor care pot fi stocate și tranzacționate electronic) – Regulamentul privind piețele […]

IMAGINI SPECTACULOASE. Constructorii au ridicat pe acoperişul Primăriei Oradea vulturul ocrotitor al oraşului (FOTO / VIDEO)

IMAGINI SPECTACULOASE. Constructorii au ridicat pe acoperişul Primăriei Oradea vulturul ocrotitor al oraşului (FOTO / VIDEO)

Constructorii au reamplasat sâmbătă pe acoperişul Primăriei Oradea, după 76 de ani, vulturul ocrotitor al oraşului. Bombardat de americani Sculptura iniţială, care a ornat acoperişul palatului administrativ al Oradiei încă de la darea lui în folosinţă, a fost nimicită în urma bombardamentelor americane din 1944. “Vulturul a fost distrus în timpul bombardamentelor din cel de-al […]