Alegeri SUA: Trump a scris într-un tweet că Biden „a câştigat“, dar a reafirmat că alegerile au fost falsificate

Alegeri SUA: Trump a scris într-un tweet că Biden „a câştigat“, dar a reafirmat că alegerile au fost falsificate

Preşedintele american în exerciţiu, Donald Trump, a părut să recunoască public pentru prima dată, duminică, într-un tweet, că rivalul său democrat, Joe Biden, a câştigat alegerile din 3 noiembrie, deşi i-a atribuit victoria unei presupuse fraude, fără a aduce probe, transmit Reuters şi EFE, citate de Agerpres.

Donald Trump

“A câştigat pentru că alegerile au fost Falsificate”, a postat preşedintele republican pe Twitter, adăugând că voturile au fost numărate de o ”companie privată a Stângii Radicale, Dominion, cu o reputaţie proastă”.

Într-un alt tweet postat ulterior, după mai mult de o oră, preşedintele republican în vârstă de 74 de ani a scris: “A câştigat doar în ochii FAKE NEWS MEDIA. Nu recunosc NIMIC! Avem un drum lung de parcurs. Acesta a fost un scrutin FALSIFICAT!”.

Trump a susţinut că alegerile au fost falsificate prin buletine de vot “ilegale”, făcând aluzie la buletinele de vot trimise prin poştă pe care le-a criticat fără temei ca fiind vulnerabile la frauda electorală. El a insistat, de asemenea, că observatorilor republicani ai alegerilor li s-a refuzat pe nedrept accesul pentru a urmări procesul de despuiere a urnelor la unele secţii.

Stafful său de campanie a intentat procese în mai multe state cheie, însă unele dintre ele au fost respinse rapid. Au crescut îngrijorările că disputa ar putea complica procesul de transfer al puterii.

În cursa pentru Casa Albă, un candidat câştigător trebuie să obţină cel puţin 270 din 538 de voturi ale Colegiului Electoral alocate celor 50 de state şi districtului Columbia. Candidatul care câştigă votul popular într-un stat obţine voturile electorale ale acelui stat, de obicei după principiul ”câştigătorul ia totul”.

Potrivit proiecţiilor principalelor mass-media din ţară, Biden, fost vicepreşedinte în mandatul predecesorului lui Trump, Barack Obama, a obţinut un total de 306 voturi electorale, în comparaţie cu 232 pentru Trump. Însă liderul republican nu şi-a recunoscut încă înfrângerea şi s-a dedicat răspândirii teoriilor conspiraţiei despre o presupusă fraudă electorală, fără să aducă probe. Sâmbătă, mii de susţinători ai săi au mărşăluit în centrul Washingtonului pentru a protesta împotriva acestei presupuse fraude electorale la un miting care a dus la violenţe noaptea târziu împotriva detractorilor acestuia.

Preşedintele ales va depune jurământul pe 20 ianuarie 2021, dată prevăzută în Constituţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Releated

Aproape 1,5 milioane de decese asociate COVID-19 la nivel mondial

Aproape 1,5 milioane de decese asociate COVID-19 la nivel mondial

Pandemia de COVID-19 a provocat moartea a cel puţin 1.495.205 de persoane în întreaga lume după apariţia bolii la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut în China, potrivit unui bilanţ stabilit de AFP din surse oficiale joi la 11:00 GMT, citează Agerpres. Peste 64.522.200 de cazuri de infectare au fost oficial diagnosticate de la declanşarea […]

George Simion: Cerem includerea AUR în exit-poll-ul lui Marius Pieleanu

George Simion: Cerem includerea AUR în exit-poll-ul lui Marius Pieleanu

AUR, cea mai nouă formațiune politică din România îi cere sociologului Marius Pieleanu să fie introdusă în exit-poll-ul Avangarde de la alegerile parlamentare de duminică. AUR, care conform celor mai recente sondaje, ar obține 7% din voturi, îl acuză pe controversatul Pieleanu că ascultă anumite ordine din partea unor structuri. „Se urmărește descurajarea oamenilor din […]