Alexandru Stănilă, inventatorul de AUR poate ajunge în Parlamentul României

Alexandru Stănilă, în vârstă de 68 de ani este considerat unul dintre profesioniștii din domeniul creației tehnice. Toată viața sa a studiat dezvoltarea durabilă. Anul acesta candidează pe listele partidului Alianței pentru Unirea Românilor, în cadrul Alegerilor Parlamentare.

”Cine sunt eu? Un om normal, un om simplu, copii de țărani, de pe malul Neajlovului, plecat în lume ca să învăț. Și de 68 de ani, tot învăț, de la părinți, de la bunici, de la școală”, se descrie Alexandru Stănilă.

Inventatorul scoate în evidență faptul că fericirea românilor depinde de noi înșine. ”Românii au nevoie de un parlament capabil să facă legile țării”, ”legile pentru dezvoltarea României trebuie făcute de profesioniști, pe domeniile lor de activitate, iar acest lucru se poate face doar prin intrarea acestora în Parlament”, adaugă acesta.

Politicienii români au îngropat proiectele românești

Alexandru Stănilă, de profesie inginer, dar și inventator, a teoretizat strategia de creștere economică a României prin invenții autohtone, în urmă cu 5 ani de zile, care însă nu a fost implementată.

Acesta afirmă că politicienii din ultimii 30 de ani, ”au îngropat” proiectele românești. Acesta își amintește și de cazul profesorului Florin Colceag, un alt candidat al Alianței pentru Unirea Românilor, la Alegerile Parlamentare. Florin Colceag, ”antrenorul de genii”, a muncit 4 ani la un proiect pentru Legea Educației, împreună cu un colectiv din cadrul Academiei Române. Politicienii au desființat însă legea în Parlament.

Ca profesor de inventică în învățământul tehnic superior, prof. univ. dr. Alexandru Stănilă, a redactat curricula de învățământ. Aceasta a fost creată ”astfel încât cei din zona tehnică universitară, și nu numai, să poată să scoată oameni de concepție, oameni capabili, pentru a duce mai departe știința României și racordați la problemele de necesitate de acum.” ”Să poată să ducă țara mai departe, nu să o îngroape”, adaugă el.

Alexandru Stănilă este profesor universitar, doctor, în cadrul Facultății de Construcții și Instalații a Universității Tehnice Iași. Acesta va candida pe listele Alianței pentru Unirea Românilor la Alegerile Parlamentare de pe 6 decembrie 2020.

Releated

NICOLAE VOICULEȚ (AUR): A APĂRUT PARTIDUL ANTISISTEM CARE PUNE PE JAR ÎN SONDAJE PARTIDELE PARLAMENTARE

Sistemul a început să se sperie pentru că Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) va intra în Parlament, a declarat Nicolae Voiculeț, renumitul muzician premiat internațional. Naistul Nicolae Voiculeț susține că AUR va intra în Parlament, iar din această cauză sistemul politic actual a intrat în fibrilații. „Partidul patrioților români este prezent în sondajele de opinie, iar […]