Rezultate alegeri SUA. Exit Poll: După ce criterii și-au votat americanii președintele

Rezultate alegeri SUA. Exit Poll: După ce criterii și-au votat americanii președintele

Economia, inegalitatea rasială şi criza sanitară provocată de Covid-19 sunt cele mai importante chestiuni luate în calcul de alegătorii americani, relevă datele unui exit-poll prezentat de CNN.

Cele mai importante chestiuni luate în calcul de votanţi au fost economia (34%), inegalitatea rasială (21%), coronavirus (18%), infracţionalitate şi siguranţă (11%) şi politica privind asistenţa medicală (11%), informează News.ro

Întrebaţi cât de încrezători sunt că voturile vor fi numărate corect, 46% dintre respondenţi s-au arătat „foarte încrezători”.

În plus, 81% dintre alegătorii republicani au votat convinşi de Trump, pe când în cazul votanţilor democraţilor, 64% l-au ales pe Biden, iar 31% au spus că au votat împotriva lui Trump.

Presa americană scrie deja despre un număr record de alegători în Statele Unite. Peste 102 milioane de oameni au votat anticipat în cel mai scump scrutin din istorie, care a costat 14 miliarde de dolari.

Latino-americanii s-au prezentat în număr record la vot anul acesta. Datele arată că este vorba despre mai mult de 8,6 milioane de persoane. Experţii spun că, spre deosebire de afro-americani, care sunt uniţi în opţiune, votul latino-americanilor este împărţit.

Cei mai mulţi alegători care s-au prezentat la urne au vârste cuprinse între 45 şi 64 de ani (38%), iar 55% din total nu au studi superioare.

Rezultatul votului prin corespondenţă va fi disponibil cel mai devreme vineri, relatează CNN.

Donald Trump s-a declarat marţi convins că va obţine votul a 306 electori, cu mult peste cele 270 necesare pentru a câştiga noul mandat. În sondaje, democratul Joe Biden conduce confortabil, însă un cuvânt important de spus îl vor avea statelele Pennsylvania, Wisconsin, Michigan, Carolina de Nord, Arizona, Florida şi Georgia.

Niciun democrat nu a mai câştigat Georgia sau Arizona din 1976, iar în Texas nu s-a mai impus din 1986.

În timp ce Trump şi-a prezis „o victorie magnifică”, Biden a spus că vrea să „reinstaleze decenţa la Casa Albă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Releated

S-a ridicat carantina în Chinteni. “Nu vă apucați de petreceri private!”

S-a ridicat carantina în Chinteni. “Nu vă apucați de petreceri private!”

Comuna Chinteni a ieșit din carantină începând cu ora 17:00 a zilei de sâmbătă. Totuși, primarul Lucia Suciu îi avertizează pe cetățeni să mențină măsurile de protecție sanitară. „Vă informăm că, în urma analizelor efectuate de către toți factorii abilitați, azi, 28.11.2020, începând cu ora 17:00, se va ridica măsura carantinei zonale instituite la nivelul […]