Ieşenii care au îmbătrânit în Parlament. Cu ce au rămas în memoria noastră?

Ieşenii care au îmbătrânit în Parlament. Cu ce au rămas în memoria noastră?

Din mai 1990, de când s-a înfiinţat practic primul Parlament de după revoluţie, şi până astăzi, Iaşul a avut nu mai puţin de 114 de senatori şi deputaţi. De marea majoritate am uitat cu toţii, dar unii dintre ei, puţini, au ştiut însă să-şi prezerve locul în Parlament ani mulţi la rând. „Ziarul de Iaşi” publică astăzi un inedit top, însoţit de imagini de-a lungul timpului, peste ani, din arhivă, cu cei mai longevivi parlamentari ieşeni. Întâmplarea, sau poate altceva ce ne caracterizează, face ca cel mai cocoloşit de soarta de ales al ieşenilor să nu fie un ieşean, cu un vrâncean născut la Craiova, cu sânge armean: Varujan Vosganian. Urmează, în ordine, doi foşti parlamentari care nu se mai regăsesc în Legislativul actual, – Anghel Stanciu (PRM – PSD) şi Ion Solcanu (FSN – PSD) -, urmaţi îndeaproape de unul care este în continuare ales al ieşenilor, şi probabil va mai fi în continuare: Petru Movilă (PMP). Ce iniţiative se leagă de numele lor şi cu ce au rămas ei în memoria ieşenilor? 

În mod paradoxal, cel mai longeviv parlamentar dintre toţi aleşii pe care i-a dat Iaşul din ’90 încoace nu este ieşean.

Varujan Vosganian – Cu o întrerupere de patru ani (mandatul 2000-2004), Varujan Vosganian a fost prezent în Legislativul României încă din 1990. În primele două mandate a reprezentat minoritatea armeană, iar din 1996, pe ieşeni. Practic, Vosganian încă nu împlinise 32 de ani când a început cariera parlamentară. Acum, la finalul celui de-al şaptelea mandat, are 62 de ani. Posesor al unui discurs fără cusur şi scriitor de renume, nu este totuşi clar de ce a ales activitatea politică. Am vrut să îl întrebăm asta ieri, dar a refuzat dialogul.

Vosganian a mers cu forţele de dreapta până cu câţiva ani în urmă, când PNL şi apoi partea din PNL în care a ramas a făcut pact cu PSD ca să se menţină la putere. În toţi aceşti ani, a iniţiat şi contribuit la mai multe proiecte de lege. În materie de guvernare, a ocupat portofoliul Economiei în una din cele mai faste perioade ale României: din aprilie 2007, după intrarea în UE şi alungarea PD de la putere, până imediat după alegerile din decembrie 2008, care au întârziat câteva luni debutul crizei economice în ţara noastră. A mai fost ministru al Economiei în primele zece luni de guvernare USL, în 2013. Varujan Vosganian nu va mai candida la alegerile din 6 decembrie şi, cel mai probabil, se va întoarce cu totul în lumea scriitorilor – el fiind prim-vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România

Anghel Stanciu – Dintre ieşeni get-beget, deputatul cu cea mai lungă vechime în Parlament a fost Anghel Stanciu. Universitar de profesie, hidrotehnist, Stanciu a optat pentru a doua carieră, cea politică, de partea Partidului România Mare. Avea 43 de ani când a început primul mandat de parlamentar în 1992, şi 67 când l-a încheiat pe al şaselea, în 2016.

Anghel Stanciu a rămas în galeria aleşilor ieşeni mai ales ca autor al unor proiecte de lege care au vizat domeniul educaţiei, dar şi al celui prin care pensia specială (instituită în 2006) a fost majorată substanţial, în 2015, la 1.600 de lei net pentru fiecare mandat. De atunci, această indemnizaţie pentru limită de vârstă, cum se numeşte ea oficial, s-a dublat. Din declaraţia de avere a unui fost deputat de Iaşi, Marian Enache, astăzi judecător la Curtea Constituţională, aflăm la ce sumă se ridică pensia specială de parlamentar. Astfel, pentru două mandate şi jumătate, cuantumul încasat în 2019 a fost de 92.676 de lei, cu exact 1.200 de lei mai mult decât în 2018.

Ion Solcanu este cel care a construit PSD la Iaşi începând din primele zile ale lui 1990, când formaţiunea se numea Frontul Salvării Naţionale. A condus cu mână de fier filiala ieşeană a partidului lui Iliescu, perioadă însă în care nu şi-a legat numele de niciun proiect important al comunităţii locale. Şi-a încheiat cariera politică în 2008, dat la o parte de şefii aceluiaşi partid, în frunte cu Gheorghe Nichita, pe care tot el îi „crescuse”. În toţi aceşti ani, a bifat cinci mandate de senator. Avea 46 de ani când a trecut prima dată pragul Senatului şi 65 împliniţi la sfârşitul carierei sale parlamentare.

Petru Movilă – Intrat în Parlament în 2004, Petru Movilă (PMP) încearcă să profite de degringolada creată de pandemie şi de dezinteresul ieşenilor faţă de lipsa de performanţă a clasei politice de la Iaşi ca să bifeze un al cincilea mandat. Avea 37 de ani la începutul primului mandat de deputat, iar luna trecută a împlinit 53. Este singurul dintre aleşii ieşeni care poate să spună că a promovat o lege foarte importantă pentru comunitate. Deşi „subţire” (are doar patru articole, nu toate respectate de autorităţi), Legea Autostrăzii Unirii a rămas una de referinţă.

Iaşul a avut 114 de aleşi

De la alegerile din mai 1990 şi până azi, Iaşul a fost reprezentat de 114 aleşi. Cinci dintre ei au avut mai mult de trei mandate. Al cincilea este Vasile Mocanu, care a demisionat din Camera Deputaţilor în 2015, la jumătatea mandatului, din motive de sănătate. Pe de altă parte, niciunul dintre parlamentarii care au acumulat până acum trei mandate nu candidează în alegerile din 6 decembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Releated

CONSTANȚA. Jandarmeria a amendat AUR-ul lui George Simion pentru că așa au vrut reporterii Antena3

Prezenți ieri la Constanța în susținerea avocatului Diana Șoșoacă, membrii AUR Constanța au fost amendați de către Jandarmeria Română. Abuzul a fost comis la instigarea unui reporter Antena 3, deranjat de faptul că în apropierea tribunalului se aflau români patrioți cu steagul tricolor. Cei prezenți era în desfășurarea unei acțiuni electorale de informare, fapt permis […]

Centru modern pentru diagnosticarea cancerului la Spitalul Judeţean Galați – Monitorul de Galati – Ziar print si online

Centru modern pentru diagnosticarea cancerului la Spitalul Judeţean Galați – Monitorul de Galati – Ziar print si online

La Spitalul Judeţean Galați se amenajează un centru modern pentru diagnosticarea cancerului, a anunțat astăzi, miercuri, 25 noiembrie 2020, Consiliul Județean (CJ) Galați. Astfel, în curtea interioară a Ambulatoriului de Specialitate se construieşte un spaţiu medical nou, unde va fi montat un PET CT. Este vorba despre un echipament medical de ultimă generaţie care depistează […]