Orban, despre petrecerile de Revelion

Orban, despre petrecerile de Revelion

Premierul Orban a declarat, astăzi, că petrecerile de Revelion sunt considerate petreceri private şi nu vor putea fi organizate. Totodată, românii care vin în ţară de Sărbători vor intra în carantină (dacă se întorc din ţări cu un indice de infectare mai mare decât cel din România).

Din punctul meu de vedere, petrecerea de Revelion este considerată o petrecere privată, cum sunt nunţile, botezurile şi alte tipuri de petreceri private. Pot să se ducă la hotel, dar nu se vor putea organiza petreceri private”, a declarat Orban

Acesta a transmis un mesaj şi pentru românii din diaspora care vor revenirea în ţară cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Unde indicele de răspândire a virusului este mai mare decât în România, pentru oricine din ţara respectivă se impune carantina de 14 zile, într-un spaţiu instituţionalizat sau într-un alt spaţiu deţinut de persoana care vine”, a declarat premierul.

Întrebat care este mesajul pentru cei care participă la petreceri private, deşi acestea au fost interzise, premierul a răspuns:

Să nu mai participe. Un mesaj foarte simplu. Putem să mai amânăm un pic dorinţa de a ne distra sau ne putem distra într-un mod în care să nu se pună în pericol sănătatea.

Faptul că se organizează astfel de petreceri riscă să pună în pericol sănătatea. În general, foarte mulţi tineri se duc la astfel de petreceri. Tinerii poate nici nu simt, foarte mulţi sunt asimptomatici, dar ei duc boala acasă.

Atunci când un tânăr se îmbolnăveşte, riscă să-şi îmbolnăvească rudele, bunicii care sunt mai expuşi. Rugămintea mea către cei care participă la astfel de petreceri este să amâne„.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Releated

Cele mai cunoscute vedete din România vor ajutor de stat!

Cele mai cunoscute vedete din România vor ajutor de stat!

Peste 90 de artişti români, între care Delia, Antonia, Carla’s Dreams, Connect-R, Horia Brenciu, Inna, Loredana, Paula Seling, Smiley, Ştefan Bănică, Vama şi Voltaj, i-au adresat o scrisoare deschisă premierului în care solicită includerea artiştilor în schema de ajutor de stat destinată sprijinirii sectorului cultural. În scrisoarea deschisă, adresată deopotrivă vicepremierului şi ministrului Culturii, artiştii […]