Patriarhul României bate șaua să priceapă iapa: Regimul comunist a căzut după ce a interzis pelerinajul la Sfântul Dimitrie

Patriarhul României bate șaua să priceapă iapa: Regimul comunist a căzut după ce a interzis pelerinajul la Sfântul Dimitrie

Patriarhul Daniel a transmis, miercuri, un mesaj clar ca lumina zilei autoriăților care au impus reguli fără precedent la pelerinajul de Sfântul Dimitrie din acest an. Patriarhul României a subliniat că regimul comunist a căzut în 1989 după ce a interzis pelerinajul de Sfântul Dimitrie cel Nou.

 La predica din cadrul liturghiei, Prea Fericitul a vorbit despre „umilirea ” de Sfântul Dimitrie de către autoritățile comuniste care au interzis oamenilor să vină și să se închine la sfintele moaște. 

”În toamna anului 1989, cu ocazia hramului Sfântului Dimitrie cel Nou, autoritățile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaște motivând că în aceeași zi, în clădirea de alături, unde era sediul Marii Adunări Naționale, ar avea loc o ședință importantă. Astfel, patriarhul Teoctist a fost obligat să transfere racla de pe Dealul Mitropoliei, de la Catedrală, dar nu a dus-o prea departe, ci la biserica Sf. Nicolae din apropiere.     

Această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut, iar în clădirea de alături, care a devenit Palatul Patriarhiei, în 2007, chiar de Sf. Dimitrie, a fost înființat centru de presă Basilica al Patriarhiei, care transmite slujbele spre bucuria oamenilor din țară și din diaspora” – a spus Patriarhul Daniel, spre încurajarea românilor.

Patriarhul Daniel a mai prezentat exemple de minuni făcute de sfântul prăznuit în diverse momente de cumpănă prin care Bucureștiul a trecut de-a lungul timpului, adresând un apel la credință și speranță. 

Dumnezeu nu se lasă batjocorit!

“Dumnezeu nu se lasă batjocorit! Fraților, nu vă lăsați păcăliți. El este îndelung răbdător, dar este și drept!”, a spus Patriarhul Daniel în finalul predicii susținute în fața sutelor de oameni prezenți pe Dealul Patriarhiei din București.

Sute de oameni au stat la rând și luni noapte pe Dealul Patriarhiei pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, depusă în baldachinul din curtea lăcașului de cult. Credincioșii au păstrat cu sfințenie regulile sanitare ca să nu se mai repete situația de la sărbătoarea Sfintei Paraschieva, de la Iași. Credicioșii au prezentat buletinul sau și-au lăsat datele de contact. 

În primele două zile ale ceremoniilor religioase, aproximativ 30.000 de credincioși au venit să se roage la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou. Din cauza restricțiilor pandemice, accesul a fost permis doar persoanelor cu reședința în municipiul București.

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro

Releated

CONSTANȚA. Jandarmeria a amendat AUR-ul lui George Simion pentru că așa au vrut reporterii Antena3

Prezenți ieri la Constanța în susținerea avocatului Diana Șoșoacă, membrii AUR Constanța au fost amendați de către Jandarmeria Română. Abuzul a fost comis la instigarea unui reporter Antena 3, deranjat de faptul că în apropierea tribunalului se aflau români patrioți cu steagul tricolor. Cei prezenți era în desfășurarea unei acțiuni electorale de informare, fapt permis […]

Centru modern pentru diagnosticarea cancerului la Spitalul Judeţean Galați – Monitorul de Galati – Ziar print si online

Centru modern pentru diagnosticarea cancerului la Spitalul Judeţean Galați – Monitorul de Galati – Ziar print si online

La Spitalul Judeţean Galați se amenajează un centru modern pentru diagnosticarea cancerului, a anunțat astăzi, miercuri, 25 noiembrie 2020, Consiliul Județean (CJ) Galați. Astfel, în curtea interioară a Ambulatoriului de Specialitate se construieşte un spaţiu medical nou, unde va fi montat un PET CT. Este vorba despre un echipament medical de ultimă generaţie care depistează […]