Acum 76 de ani elibera România de ocupanții ungro-germani. Azi este aruncat într-o locuință socială. Caporalul la 9 ani – prea mare pentru un stat atât de mic. Premierul maghiar și Președintele german nu au catadicsit să-i răspundă Memoriilor

Acum 76 de ani elibera România de ocupanții ungro-germani. Azi este aruncat într-o locuință socială. Caporalul la 9 ani – prea mare pentru un stat atât de mic. Premierul maghiar și Președintele german nu au catadicsit să-i răspundă Memoriilor

În urmă cu exact 76 de ani elibera ultima palmă de pământ românesc, la Carei, împreună cu glorioasa Armată Română, pentru a trece apoi în Ungaria, a curăța pentru a doua oară Budapesta și a ajunge apoi până în Cehoslovacia, unde este capturat și închis în lagăr. Era cel mai tânăr și unul dintre cei mai viteji membri ai ei: cercetaș cu misiuni chiar în liniile inamice. Este Caporalul la 9 ani. Cunoscut din numeroase opere literare, între care se remarcă cele scrie de reputatul dramaturg Dumitru Radu Popescu, după care s-a realizat cunoscutul film artistic (pentru generațiile ante-decembriste) “Prea mic pentru un război atât de mare”, cu
Mihai Filip, Mircea Albulescu, Gheorghe Cozorici, Ernest Maftei, Jean Constantin și Gheorghe Dinică.

Astăzi, prozatorul D.R. Popescu, aflat la 85 de ani, de aceeași vârstă cu tânărul copil de trupă ajuns acum general, ne propune un alt titlu pentru materialul nostru: “Prea mare pentru un stat atât de mic”. Decorat cu cele mai înalte însemne ale Armatei Române, cât și de alte state combatante în cel de-al Doilea Război Mondial, Marinică cel din linia întâi – la propriu, printre gloanțe și tone de sânge – generalul Marin Lungu trăiește cu amar nerecunoștința de stat la care este supus, în ciuda statutului lui de erou național și chiar internațional, ca cel mai tânăr militar în luptă din lume în timpul Marelui Război. Dat afară din casa pe care o cumpărase, după o odisee chinuitoare pentru întreaga familie, soldată în final chiar cu decesul soției sale, generalul a fost aruncat într-o locuință socială, cu profitorii cunoscuți ai acestor așezăminte. Zeci de memorii pentru a primi o locuință adecvată au fost tratate cu dosul de guvernări de toate culorile politice, care, amestecate, așa cum le stă bine, nu pot da decât culorile papagalului sau, mai nou, ale curcurbeelor. Un astfel de memoriu a înaintat și Generalul (r) Gheorghe Fratu, președintele Asociației “General Roland Pîrlogeanu”, care poartă numele celui mai reprezentativ comandant al garnizoanei Medgidia, de unde a plecat și copilandrul Marin Neagu pe front, acum aproape 80 de ani (foto).

Cu bună cuviință, generalul Fratu, fost comandant al Regimentului 40 Mecanizat, le-a explicat succint înalților – vorba-vine – dregători ai țării, respectiv miniștrilor Apărării și de Interne, președinților Camerei Deputaților și Senatului, Primului Ministru și însuși Președintelui Republicii, care este situația veteranului și eroului de război. După ce trece în revistă pe scurt dramele trecutului generalului Marin Neagu, camaradul său vine și cu două propuneri simple: repartizarea de urgență a unei locuințe proprii pentru eroul național și, pentru viitor, crearea unor baze în zone muntoase sau ale litoralului pentru veteranii de război inclusiv pentru cei din teatrele de operațiuni de azi și pentru militarii în vârstă care nu se mai pot întreține singuri (foto/doc).

 

“Referindu-se la copilul Marin Lungu, scriitorul Radu Theodoru l-a caracterizat ‘ca pe o pildă de venerație pentru generațiile următoare’.

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro

Releated

Un business nou lansat se poate promova prin Google Ads ©

Un business nou lansat se poate promova prin Google Ads ©

Daca detii un site cu care nu reusesti sa atragi trafic, cu siguranta pot exista nenumarate cauze, dar, in acelasi timp, exista si diferite masuri care se pot lua in acest sens. Cu asta ne ajuta agentia ClickBrainiacs care se ocupa de campanii Google Ads performante. Fiecare business cauta diferite modalitati de promovare, care sa […]