Accident grav în Bihor: două persoane rănite, după ce trei mașini s-au ciocnit la Sălard (FOTO)

Accident grav în Bihor: două persoane rănite, după ce trei mașini s-au ciocnit la Sălard (FOTO)

Două persoane au fost rănite serios, în urma unui grav accident de circulaţie produs vineri după amiază la intrarea în localitatea bihoreană Sălard.

“Apelul 112 a intrat la ora 17. Accidentul rutier s-a produs pe DN19 E, la intrarea în localitatea Sălard dinspre Cauaceu. Au fost implicate trei autoturisme, iar două persoane au fost rănite şi transportate la spital pentru îngrijiri medicale”, a declarat BIHOREANULUI comisarul şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

La ora transmiterii acestei ştiri, traficul în zona producerii accidentului este blocat şi dirijat de poliţiştii rutieri, urmând să fie deblocat în curând, conform spuselor reprezentantei IPJ.

Cert este că, potrivit imaginilor transmise BIHOREANULUI de cititori, în zonă s-au format cozi de mașini întinse pe kilometri.

Din spusele martorilor, în accident au fost implicate un autoturism Renault Megane, un Audi A4 și o autoutilitară Ford.

Una dintre mașini a ajuns cu roțile în jus în șanț.

Piese din vehicule s-au risipit pe câțiva metri în jur, la locul accidentului.

Deocamdată nu sunt clare împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier, poliţiştii făcând încă cercetări la faţa locului.

Din câte se pare, una dintre cele două victime este rănită grav.

UPDATE:

Traficul a fost reluat în jur orei 18.30.

 » sursa: ebihoreanul.ro

Releated

Claudiu Târziu: libertatea nu este negociabilă. Pentru această libertate, acum 30 de ani, mulți români au plătit prețul suprem – viața lor

În cadrul unei dezbateri electorale, Claudiu Târziu, candidatul Alianței pentru Unirea Românilor la Senat pentru București, a declarat în cadrul unei dezbateri electorale că „românii văd incapacitatea actualului guvern de a gestiona criza sanitară, politică și economică în care ne aflăm și că nu îl va credita pe mai departe pentru încă patru ani. De […]