Oamenii cu aceste grupe de sânge sunt mai predispuși la infectarea cu SARS-CoV-2

Oamenii cu aceste grupe de sânge sunt mai predispuși la infectarea cu SARS-CoV-2

Două studii publicate recent au arătat legătura surprinzătoare dintre grupa de sânge și posibilitatea infectării cu virusul SARS-CoV-2. 

Oamenii de știință susțin că cei care au grupa de sânge 0 prezintă cel mai mic risc de contractare a coronavirusului și dezvoltare de complicații. La celălalt pol se află cei cu grupele A și AB, care ar putea avea un risc crescut de infectare.


Pe măsură ce pandemia continuă, comunitatea științifică investighează în continuare care sunt factorii de risc major în ceea ce privește virusul, pentru a dezvolta tratamente cât mai țintite și eficiente.

Astfel, au ajuns la concluzia că rolul pe care l-ar putea avea grupa de sânge în prezicerea complicațiilor la infectarea cu virusul SARS-CoV-2 ar putea fi unul important, precizând că există o corelație între cele două elemente. Totuși, e nevoie de studii suplimentare pentru a determina exact ce înseamnă acest lucru în tratamentul pacienților.

Cercetătorii au comparat datele a peste 473.000 de pacienți testați pentru covid-19 aflate în registrul danez de sănătate cu datele unui grup de control de peste 2,2 milioane de oameni din populația generală. Printre cei care au primit rezultate pozitive aceștia au descoperit că se aflau mai puțini oameni cu grupa de sânge 0 și mai mulți cu grupele sanguine A, B și AB.

Rezultatele studiului nu au sugerat diferențe semnificative între tipurile A, B și AB. A și AB sunt asociate cu un risc crescut de complicații clinice, oamenii cu aceste grupe având simptome mai grave decât ceilalți. Aceștia sunt predispuși la ventilație mecanică și ar avea mai mult de suferit în ceea ce privește funcționarea plămânilor și rinichilor.

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Releated

Ce se întâmplă când se suspendă un studiu clinic aflat în faza a treia de testare

Ce se întâmplă când se suspendă un studiu clinic aflat în faza a treia de testare

În luna septembrie a acestui an, compania farmaceutică AstraZeneca a oprit studiul de fază a treia a vaccinului său experimental împotriva COVID-19 din motive de siguranţă, după ce un voluntar s-a îmbolnăvit. Ce se întâmplă mai departe în astfel de cazuri? În luna septembrie, Universitatea din Oxford și compania farmaceutică AstraZeneca au amânat temporar vaccinarea […]