Evoluția pieței asigurărilor în primele șase luni ale anului 2020

Evoluția pieței asigurărilor în primele șase luni ale anului 2020

Societățile de asigurare, autorizate și reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.), au subscris, în primele șase luni din acest an, prime brute în valoare de 5,6 miliarde lei, în creștere cu 3,4% față de aceeași perioadă a anului anterior.

Creșterea volumului de prime brute subscrise, în primele șase luni ale anului 2020 comparativ cu perioada similară a anului anterior, se datorează exclusiv dinamicii pozitive înregistrată în trimestrul I 2020, când volumul acestora a ajuns la cea mai mare valoare trimestrială din ultimii ani (2,95 miliarde lei). În trimestrul II 2020, piața asigurărilor din România a fost afectată ca urmare a efectelor pandemiei de COVID-19 și a măsurilor luate în vederea prevenirii răspândirii acesteia, valoarea primelor brute subscrise situându-se la 2,67 miliarde lei, în scădere cu 1,9% față de trimestrul II 2019, respectiv cu 9,5% față de trimestrul precedent.

Contrar evoluțiilor macroeconomice europene și locale, piața asigurărilor la nivel agregat reușește să crească în primul semestru al acestui an. Se disting evoluțiile pozitive pe segmentul asigurărilor de sănătate (+29%) și pe segmentul asigurărilor de garanții (+90%). În același timp, se observă o creștere a subscrierilor sucursalelor (FOE), valoarea primelor brute subscrise depășind per total 500 milioane de lei. Ca urmare, subscrierile totale ale companiilor autorizate în România, împreună cu subscrierile în baza dreptului de stabilire, depășesc 6,1 miliarde lei”, a declarat domnul Valentin Ionescu, directorul Direcției Strategie și Stabilitate Financiară din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară.

Piața asigurărilor din România rămâne orientată spre activitatea de asigurări generale, ce deține o pondere de 81% din totalul primelor brute subscrise de societățile de asigurare autorizate și reglementate de A.S.F. Valoarea primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurări generale a crescut cu 5,4% în primul semestru din 2020 comparativ cu aceeași perioadă din 2019,

 » sursa: ziuadevest.ro

Releated

NICOLAE VOICULEȚ (AUR): A APĂRUT PARTIDUL ANTISISTEM CARE PUNE PE JAR ÎN SONDAJE PARTIDELE PARLAMENTARE

Sistemul a început să se sperie pentru că Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) va intra în Parlament, a declarat Nicolae Voiculeț, renumitul muzician premiat internațional. Naistul Nicolae Voiculeț susține că AUR va intra în Parlament, iar din această cauză sistemul politic actual a intrat în fibrilații. „Partidul patrioților români este prezent în sondajele de opinie, iar […]