Undă verde pentru gestionarea deșeurilor din județul Cluj până în 2025. Preţ de 5 lei/lună la sat, 10 lei la oraş

Undă verde pentru gestionarea deșeurilor din județul Cluj până în 2025. Preţ de 5 lei/lună la sat, 10 lei la oraş

Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat planul de gestionare a deșeurilor (PJGD) pentru următorii cinci ani.

Proiectul de hotărâre pentru PJGD a fost aprobat, miercuri, în ședința ordinară a CJ Cluj, cu 27 de voturi „pentru”. „Am început deja depozitarea și sunt comune care aduc gunoiul la noi la stația de procesare de vreo două săptămâni.

La Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) este o chestiune de provizorat; încă nu s-au finalizat licitațiile pentru operatori, cei care vor ridica și cei de la Regia Autonomă a Domeniului Public nu și-au conturat prețul în funcție de nevoile din județ.

Vă pot garanta că, după ce se va termina licitația, noi avem prețul maximal pentru cetățeni și în mediul rural va fi de 5 lei/persoană pe lună, iar la oraș, de 10 lei/persoană. Licitația este în curs, iar când aceasta va fi finalizată, acestea vor fi prețurile”, a declarat șeful forului administrativ județean, Alin Tișe. El a mai precizat că, din acel moment, contractul se va încheia direct între cetățean și firma care va ridica gunoiul.

PJGD este un instrument de planificare pentru asigurarea la nivel județean a unui management performant al deșeurilor, cu un impact cât mai redus asupra mediului și a sănătății umane, cu un consum minim de resurse și energie, prin aplicarea la nivel operațional a ierarhiei deșeurilor. El implică prevenirea generării deșeurilor, pregătirea pentru reutilizare, reciclarea, recuperarea, iar ca ultimă opțiune preferabilă, eliminarea.

“La nivel de implementare, proiectul “Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Cluj”, finanțat prin Programul Operațional Sectorial Mediu / POIM, derulat de CJ Cluj, a contribuit în mod semnificativ la îmbunătățirea situației existente referitoare la gestionarea deșeurilor municipale, mai ales din punct de vedere al disponibilității capacității de tratare (inclusiv eliminare).

Astfel, schimbările semnificative intervenite, în domeniul gestionării deșeurilor, atât din punct de vedere legislativ cât și al implementării, în raport cu documentul de planificare anterior aprobat în 2009 prin hotărârea CJ Cluj nr. 193/2009, necesită elaborarea și aprobarea unui nou PJGD în județ, pentru a se asigura conformarea documentului de planificare cu prevederile legale în vigoare”, se arată în proiectul de hotărâre. 

PJGD va acoperi perioada 2020-2025, având ca an de referință 2017, ultimul în care există la nivelul Agenției de Protecție a Mediului Cluj (APM) date statistice privind gestionarea deșeurilor. Perioada acoperită de prognoza de generare privind cantitățile de deșeuri ce trebuie gestionate, propusă de către prestator (EPMC Consulting Cluj) și agreată de APM Cluj este  2018-2048, iar perioada de planificare pentru care este propus planul de acțiune, 2020-2025.

Principalele obiective ale PJGD

• prezentarea situației actuale în domeniul gestionării deșeurilor la nivelul județului: cantități de deșeuri generate și gestionate, instalații existente, identificarea problemelor ce cauzează un management ineficient al deșeurilor

• prognoza generării deșeurilor, alternative de gestionare a deșeurilor (doar pentru deșeurile municipale), stabilirea, pe baza prevederilor legale și a obiectivelor stabilite prin PNGD și SNGD, a obiectivelor și țintelor pentru categoriile de deșeuri care fac obiectul planificării la nivel județean

• stabilirea unor măsuri de prevenire a generării deșeurilor, în baza măsurilor propuse în Programul Național de Prevenire a Generării Deșeurilor (PNPGD)

• identificarea necesităților investiționale în domeniul gestionării deșeurilor municipale

Prognoza generării deșeurilor acoperă doar deșeurile municipale (inclusiv biodeșeurile) și de ambalaje, iar referitor la partea de analiză a alternativelor și identificarea necesarului investițional, aceste aspecte vor acoperi doar deșeurile municipale, cele care intră în responsabilitatea completă a autorităților publice locale, elaboratorare ale PJGD.

Din punctul de vedere al alternativelor tehnice viabile pentru gestionarea deșeurilor care fac obiectul planificării la nivel judeţean a fost selectată, pentru a fi implementată în perioada de planificare 2020-2025, alternativa 2.

Aceasta cuprinde următoarele investiții:

• Extinderea la nivel județean a sistemului de colectare separată a deșeurilor reciclabile (deşeuri din hârtie și carton; deșeuri de plastic și metal; deșeuri de sticlă și deșeuri de lemn din deșeurile menajere și deșeurile similare, inclusiv din servicii publice)

• Introducerea sistemului de colectare separată a biodeșeurilor

• Introducerea colectării separate a biodeșeurilor verzi din parcuri si grădini și piețe

• Investiții pentru colectarea/valorificare deșeurilor de construcții și demolări și a altor fluxuri de deșeuri

• Optimizarea stației de sortare a deșeurilor reciclabile pentru asigurarea capacității necesare de tratare, creșterea randamentului de sortare și obținerea de SRF/RDF valorificabil energetic

• Extindere/modernizare/optimizare linie de tratare mecanică a stației TMB pentru asigurarea capacității proiectate de tratare, creșterea procentului de materiale reciclabile obținute și obținerea de SRF/RDF, material pentru valorificare energetică și a unei fracții organice care se tratează anaerob

• Eliminarea pe depozit a reziduurilor din instalațiile de tratare a deșeurilor

APM Cluj are competențe în implementarea la nivel județean a politicilor, strategiilor și a legislației în domeniul protecției mediului. După adoptarea planului, APM va asigura monitorizarea anuală a PJGD și evaluarea o dată la 2 ani a acestuia. CJ Cluj, prin Direcţia urbanism și amenajarea teritoriului, va asigura revizuirea planului județean, în baza raportului de monitorizare/evaluare întocmit de APM. Autoritatea competentă de control în domeniul gestionării deșeurilor este Garda Națională de Mediu Cluj.

AICI, PROGNOZA GENERĂRII DE DEŞEURI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Releated

66 de MORȚI de COVID, într-o săptămână, la Constanța

66 de MORȚI de COVID, într-o săptămână, la Constanța

66 de constănțeni au decedat în săptămâna 16 – 22 noiembrie, la Constanța, din cauza coronavirusului. Dintre acestea, doar două persoane nu au avut comorbidități. Printre cele mai întâlnite afecţiuni care, împreună cu coronavirusul, au cauzat decesul se numără hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, obezitatea, insuficienţa cardiacă şi insuficienţa respiratorie. În ultima perioadă, în România a […]

COVID-19 – Marea Britanie impune noi reguli de carantinare pentru persoanele care sosesc în țară

COVID-19 – Marea Britanie impune noi reguli de carantinare pentru persoanele care sosesc în țară

Marea Britanie impune noi reguli de carantinare pentru persoanele care sosesc în țară: călătorii pot părăsi carantina obligatorie mai repede, dacă prezintă un test COVID-19 negativ. Testul se plătește și se poate face cel mai devreme la cinci zile de la intrarea în țară, notează BBC, conform stiripesurse.ro. Noua regulă va intra în vigoare pe […]