VIDEO De ce nu vinde Hidroelectrica energie direct către consumatori? Virgil Popescu: Au zis că nu au softul care să le facă facturile
Virgil Popescu, ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri, spune că Hidroelectrica i-a transmis că nu poate vinde energie electrică direct către consumatori din cauză că nu ar avea un soft. „I-am întrebat de ce nu pot și au zis: Nu avem softul care să ne facă facturile. Ei, asta e problema? De soft? La nivelul Hidroelectrica să spui că nu ai soft mi se pare mult prea mult”, a declarat ministrul Virgil Popescu într-un interviu acordat HotNews.ro. Acesta consideră că în cazul Hidroelectrica este vorba de comoditate.
De asemenea, Virgil Popescu respinge acuzațiile Fondului Proprietatea potrivit cărora ar fi încălcat OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă, prin în companiile de stat, prin faptul că a cerut companiei Hidroelectrica să vândă energie direct către consumatorii casnici, la prețuri mai mici decât furnizorii. Ministrul susține că ce a spus se numește strategie. Acesta consideră că există puncte comune între acționarii Hidroelectrica, adică statul român și Fondul Proprietatea. Ambii își doresc listarea companiei.
Reamintim că Fondul Proprietatea a reacționat dur la declarația recentă a Ministrului Economiei Virgil Popescu, potrivit căreia Hidroelectrica ar putea furniza energie directă populației la un preț mult mai mic decât un furnizor. Fondul Proprietatea consideră că este o încălcare gravă a OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă în companiile de stat,
» Citește tot articolul pe www.hotnews.ro